BCR : creştere de 2,5 ori a soldului creditelor în lei pentru investiţii imobiliare

0
388

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat, din luna octombrie 2012 (când a decis creditarea doar în moneda naţională) şi până in prezent, o creştere de 2,5 ori a soldului creditelor în lei pentru investiţii imobiliare.

„Vânzările de credite pentru investiţii imobiliare au crescut susţinut în ultima perioadă. Creditele în lei sunt deja prima opţiune a clienţilor, prin avantajele legate de eliminarea riscului valutar şi posibilitatea accesării unei sume mai ridicate. Trendul descrescător al indicelui ROBOR a condus la anularea diferenţei dintre costul total al unui credit în EUR şi al unui credit acordat în lei“, a declarat Andrew Gerber, Director de Management al Produselor Retail, în cadrul BCR.

„Avem suficientă lichiditate”

Banca a înregistrat o creştere semnificativă a numărului solicitărilor clienţilor pentru creditele în lei destinate investiţiilor imobiliare, atingând în prezent o cotă de piaţă de peste 30% din vânzările noi de credite în moneda naţională. Portofoliul BCR pe segmentul de credite ipotecare şi imobiliare standard (exclusiv Prima Casă) acordate în lei s-a multiplicat de aproximativ 2,5 ori comparativ cu 15 octombrie 2012, dată la care BCR a luat decizia creditării preponderente în lei. „Din pozitia de lider al pieţei bancare am impus un ritm accelerat de reducere a dobânzilor la creditele în lei. În prezent, BCR are cea mai bună ofertă de creditare din piaţă pentru creditele imobiliare cu un DAE care pleacă de la 6,08%. Credem că este momentul potrivit pentru un raspuns pozitiv la semnalele pieţei. Vrem să acordăm credite. Avem suficientă lichiditate şi suntem pregătiţi să susţinem revenirea creditarii şi economia per ansamblu atât prin credite garantate cât şi negarantate”, a adăugat Andrew Gerber.

O măsură care va elibera câteva miliarde de lei în piaţă

Totodată, analiştii BCR estimează că dobânzile interbancare la lei se vor reduce în continuare, ceea ce va duce la ieftinirea şi mai mult a creditelor în lei. Rata inflaţiei ar putea atinge un minim record de 1-1,5% la începutul anului 2014 iar dobânda ROBOR la 3 luni s-ar putea stabiliza în jurul nivelului de 3% în 2014. Reducerile succesive ale dobânzii de politica monetară a BNR ar putea fi urmate de diminuarea rezervelor minime obligatorii la lei, o măsură care va elibera câteva miliarde de lei în piaţă şi va avea un efect puternic de ieftinire a creditelor în moneda naţională. Nerezidenţii au ajuns să deţină un sfert din obligaţiunile guvernamentale în lei şi ieşirea lor de pe piaţă, chiar şi parţială, poate produce o depreciere a leului în raport cu euro. După 2014 am putea asista la variaţii ale leului in intervalul 4,3 – 4,7 socurile de pe pietele financiare fiind resimtite mai mult pe piaţa valutară şi mai puţin pe piaţa monetară.


BCR a efectuat reduceri succesive de costuri în vederea susţinerii creditării în moneda naţională astfel încât să înlesnească opţiunea naturală a clienţilor de contractare a unui credit în moneda în care realizează veniturile, respectiv lei versus EUR.