Pedepse cu închisoarea pentru fraţii care au furat trei maşini

0
505

Cei doi fraţi arestaţi în luna iulie pentru mai multe furturi de maşini au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei Craiova la 4, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. Cei doi foloseau o metodă inedită pentru a fura maşinile: unul se dădea drept mecanic, iar celălalt susţinea că este un cumpărător interesat de o maşină. Pleca cu proprietarul la plimbare, se oprea la aşa-zisul mecanic, cel din urmă urca la volan şi se prefăcea că se îndreaptă către service, iar “cumpărătorul” sub diferite pretexte, dispărea şi el lăsându-l pe proprietar fără maşină.

Poliţiştii craioveni au primit, la începutul lunii iulie a.c., mai multe plângeri vizând furtul unor autoturisme. Pe baza discuţiilor cu proprietarii şi a modului de operare folosit de infractori, oamenii legii au reuşit să stabilească faptul că în trei dintre cauze autorii erau aceiaşi, doi fraţi din Craiova, Ştefan Mirea de 20 de ani şi Gabriel Mirea, în vârstă de 30 de ani. Pe 19 iulie a.c., poliţiştii Compartimentului Furturi de Autovehicule din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Dolj, împreună cu lucrătorii Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova, au reuşit să-l prindă pe Ştefan Mirea şi să-l introducă în arest, pentru 24 de ore, în ziua următoare acesta primind mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, măsură prelungită ulterior de Judecătoria Craiova. Fratele său, Gabriel Mirea, care era dat în urmărire generală, pe numele sau existând un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea emis de Judecătoria Cluj-Napoca, tot pentru furt de autoturisme, a fost prins după câteva zile şi a ajuns tot după gratii.

Potrivit poliţiştilor craioveni, cei doi fraţi furau autoturisme scoase la vânzare, printr-o metodă inedită. Unul dintre ei lua legătura şi se întâlnea cu vânzătorul, făcea o plimbare cu maşina împreună cu proprietarul, se arăta interesat să o cumpere, însă cerea să o vadă şi un mecanic, pentru a verifica dacă maşina este în stare bună de funcţionare. Normal că vânzătorul era de acord, aşa că ajungeau cu maşina până lângă un service auto. Acolo apărea “mecanicul”, care era de fapt fratele aşa-zisului cumpărător, şi spunea că o să bage repede maşina în service ca să o verifice. Numai că urca la volan şi pleca cu maşina pe lângă service, fără să se mai întoarcă. “Cumpărătorul” găsea şi el un pretext să plece câteva minute, astfel că proprietarul maşinii era lăsat baltă, în timp ce fraţii Mirea se întâlneau şi porneau mai departe împreună, în acest fel cei doi reuşind să fure un Logan, un Volkswagen Polo şi un Ford Ka.

Trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru furtul celor trei autoturisme, de curând cei doi au fost condamnaţi de Judecătoria Craiova. Astfel Gabriel Mirea, a primit 5 ani închisoare. Ştefan Mirea a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare. Doi dintre păgubiţi s-au constituit părţi civile în procesul penal, astfel că acţiunile civile pentru stabilirea despăgubirilor au fost disjunse, procesul continuând tot la Judecătoria Craiova. Instanţa a menţinut faţă de cei doi măsura arestării preventive, iar aceştia au formulat deja recurs împotriva hotărârii prn care au fost condamnaţi, recurs ce se va judeca la Tribunalul Dolj.