Alegerile din Norvegia, câştigate de laburişti, mai concret opoziţia de stânga, condusă de Jonas Gahr Store, cu siguranţă viitorul prim-ministru al ţării, după 12 ani de prezenţă la guvernare a unei coaliţii de dreapta, a conservatoarei Erna Solberg, sunt un semnal. Unul clar, cum s-a exprimat milionarul de 61 de ani, Jonas Gahr Store, care a făcut campanie contra inegalităţilor sociale. „Alegerile au demonstrat că poporul norvegian doreşte o societate cât mai echitabilă”. Cinci ţări nordice, bastioane ale social-democraţiei, sunt conduse de stânga. Deloc ceva nou: socialismul liber consimţit, neimportat, ferit de abuzuri dogmatice şi de isterii dictatoriale s-a impus de-a lungul timpului ca un model reuşit. În Germania, Armin Laschet, candidatul CDU-CSU, devansat de social-democratul Olaf Scholz, încearcă, prin ridicarea tonului, să recupereze terenul pierdut, prezentând programul său de 100 de zile, în situaţia că va ajunge cancelar. După cum se ştie, Angela Merkel, după 16 ani în funcţia de cancelar, va părăsi puterea imediat după alegerile de la 26 septembrie a.c.. După mulţi ani SPD se află pe val şi e greu de presupus –fireşte, nu imposibil- că se mai poate întâmpla ceva, care să întoarcă lucrurile. Mai ales că dreapta germană (CDU-CSU) îşi reproşează acum că în aprilie a.c. n-a fost desemnat candidat la funcţia de cancelar Markus Soder, preşedintele CSU, în locul omologului său de la CDU, Armin Laschet. Sondajele de opinie îl dau pe Markus Soder mult mai bine plasat decât Armin Laschet. La nivel de partide intenţiile de vot s-au stabilizat: 26-27% pentru SPD, 21% pentru CDU-CSU, 16% pentru verzi (ecologişti) şi 12% pentru liberali. În Franţa, unde alegerile prezidenţiale sunt programate anul viitor, asistăm deocamdată la tatonări privind nominalizările clare a contracandidaţilor lui Emmanuel Macron, macroniştii fiind de acord că prin retragerea Marinei Le Pen, dreapta prin Xavier Bertrand l-ar putea învinge în turul doi pe actualul preşedinte. Oricum, scena politică din Hexagon rămâne momentan extrem de confuză. Să revenim însă la ofensiva nordică a stângii. Norvegia, cu admirabilul său dozaj între confortul modern şi tihna tradiţională, reuşeşte să vorbească mai mult despre sine, fără să alunece în prostie fudulă, rămânând ţară europeană, fără să invoce tot timpul Europa. Şi, precum Suedia, a devenit celebră prin generoasele sale soluţii de protecţie socială. S-a spus şi se clamează încă, în România, prin premierul Florin Cîţu, că nemăsurata idealitate a social-democraţiei lui Liviu Dragnea n-a fost deloc fericită. Aşa cum probabil este ceea ce se întâmplă în prezent, când facturile la gaze şi curent electric, dar şi celelalte scumpiri, fără nici un remediu, nu pot decât descumpăni omul de rând. În România dreapta rămâne idealizată, deşi n-are parformanţă economică dar nici socială şi culturală. Are în schimb alte preocupări, asupra cărora nu mai trebuie stăruit. Social-democraţia europeană, după o istorie glorioasă, anunţă un reviriment. Rămâne de urmărit ce se va întâmpla la alegerile legislative din 26 septembrie a.c. din Germania, prima economie europeană, pentru o evaluare mai exactă, fiindcă suntem direct interesaţi. Dezbaterea de duminică seara, dintre Annalena Baerbock, Armin Laschet şi Olaf Scholz, l-a avantajat din nou pe candidatul SPD, sigur pe sine, cu carismă şi retorică interesantă. Unii analişti din presa autohtonă leagă deja viitoarea guvernare de la Bucureşti de deznodământul alegerilor din Germania. Un punct de vedere interesant.
