Craiovenii, în Liga I, lei, în Europa, mieluşei

0
1581

Viitorul – Universitatea Craiova 1-4

Au marcat:  Luckaseen ’45+2 / Koljic ’18, ’52, Bancu ’66, Ivan ’74.

Viitorul: Cojocaru 2 – Boboc 4, Mladen 4, Ghiţă 3, Dussaut 5 (Casap ’74)- Ciobanu 3 (Matei ’46) 4,  Artean 2, G. Iancu 3 – Chiţu 3 (Ganea ’63) 3, Luckassen 6 (Castaneda ’79) 3, Măţan 6. Antrenor: Ruben de la Barrera

Universitatea Craiova: Pigliacelli 5 – Vlădoiu 5 (Vătăjelu ’81), Bălaşa 5, M. Constantin 5, Bancu 7 – Nistor 6 (Screciu ’81), Bic 5, Cicâldău (Mateiu ‘9) 4 – Ivan 6, Koljic 8 (Bărbuţ ’74) 5, Mihăilă 4. Antrenor: Cristiano Bergodi

Arbitru: Andrei Florin Chivulete 6.

Eliminare: Artean ‘5.

Când s-a stabilit ţintarul Ligii I, Craiova părea să fi avut ghinion. În condiţiile în care echipele de Europa nu-i ieşeau în cale în primele 6 etape, prin decizie, tragerea la sorţi nu părea norocoasă defel pentru startul de sezon. Şi totuşi, trupa lui Bergodi, scoasă din cupele europene de nişte diletanţi, a avut traseu facil în campionat. Cu Sepsi, alb-albaştrii au avut noroc cu carul să plece cu toate punctele. Apoi, Astra şi Viitorul au fost clonele echipelor de pe hârtie, cele două ocupând, firesc, ultimele locuri din clasament, cu un singur punct strâns. Astra n-a putut alerga nici cât obosiţii lui Bergodi de la Tbilisi, iar Viitorul, cu acest spaniol pe bancă, îi desfiinţează practic proiectul lui Gică Hagi. Nici dacă aveau coronavirus, băieţii crescuţi la Academie nu arătau aşa jalnic în faţa unei Craiove care nu convinge pe nimeni, chiar dacă are maximum de puncte după 3 etape. Din start, Universitatea a avut avantaj numeric la Ovidiu, pentru că Artean l-a atacat ca un taur în corida pe Cicâdău, fiind aproape de o tragedie. Decarul avea să-şi revină şi să vadă din tribune restul partidei, spre liniştea tuturor.

În inferioritate, Ştiinţa a câştigat pentru că are cel mai bun atacant din Liga I şi fiindcă Viitorul este o umbră a echipei pe care o antrena Gică Hagi. Koljic, în formă şi la naţionala Bosniei, a apreciat cadoul lui Ciobanu, care l-a ajutat să deschidă scorul. Deşi erau mai mulţi şi întâlneau o fantomă a Viitorului, craiovenii n-au avut forţa să se desprindă, ba chiar au fost egalaţi în finalul primei reprize. Pe banda dreaptă a Universităţii a fost bulevard, dar golul a venit pe centru, pe unde masivul Luckassen s-a vârât, profitând e super-assist-ul lui Măţan.

De la cabine, Craiova n-a ieşit mai inspirată, dar a fost din nou norocoasă. Ivan a scos o lovitură liberă de la marginea careului, la care Cojocaru a compus un zid de parcă ar fi avut parte de un şut de la 40 de metri, din 3 colegi, unul dezertând. Koljic a profitat şi a trimis violent, pe centru, mignonul Măţan fugind din calea ghiulelei. Bancu le-a mai dat o palmă criticilor de serviciu după meciurile naţionalei, reluând impecabil centrarea lui Vlădoiu, pentru un 3-1 reconfortant. Andrei Ivan a închis tabela, cu un şut deviat de un adversar, la un assist al lui Nistor, primul gol după aproape un an pentru fostul golgheter de la juniori.

Ştiinţa a câştigat clar şi este lider după trei etape, dar s-ar păcăli dacă scoate în faţă parcursul impecabil din campionat. Lacune sunt destule, atât în joc, cât şi în atitudinea jucătorilor. Chiar dacă are 9 victorii în 11 meciuri, Bergodi nu reuşeşte să motiveze permanent echipa, reuşitele vin pe fondul unor insiraţii de moment sau pe gafe ale adversarilor. Fundaş dreapta, mijlocaş la închidere ar trebui căutaţi în continuare, iar lui Mihăilă nu i s-a găsit cel mai potrivit rol, nefiindu-i exploatat potenţialul, inclusiv la Ovidiu el având o prestaţie sub aşteptări. Oricum, impresia că echipa cedează sub presiune a rămas. Practic, în 2020, Craiova a pierdut cele 3 jocuri decisive, care au eliminat-o din obiective: cu Iaşi, în Cupa României, cu CFR, în duelul direct de titlu, şi cu Tbilisi, în Europa League. Nu este ştearsă nici impresia din Georgia, unde Craiova a fost depăşită de nişte jucători modeşti, dar care au înţeles că trebuie să alerge şi care voiau ceva de la acel joc, în timp ce alb-albaştrii se invitau unul pe altul să acopere zonele.