„Sieranevada”, propunerea României la Oscar: proiecţie de gală la cinema Patria, pe 17 septembrie!

0
289

Sieranevada Still 1După ce a deschis competiţia oficială a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (11-22 mai a.c.), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „Sieranevada”, va deschide şi sezonul de toamnă al premierelor cinematografice româneşti. Filmul va avea premiera de gală la Craiova sâmbătă, 17 septembrie, ora 19.00, la cinematograful Patria. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa actorilor Judith State, Simona Ghiţă şi Valer Dellakeza. 

Acţiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacţia hebdomadarului parizian „Charlie Hebdo” şi la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să îşi petreacă ziua de sâmbătă însoţit de tânăra lui soţie, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul nu se derulează însă conform aşteptărilor. Pelicula, care îi are în distribuţie pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie.Sieranevada Still 2

Cel de-al 4-lea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălăşoiu. Jean Paul Bernard, Filip Muresan şi Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume, în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiţia Ștefănescu şi Ciprian Cimpoi au semnat montajul, iar Cristina Barbu, scenografia. Producător: Anca Puiu.

„Sieranevada”, propunerea României la Premiile Oscar, este o producţie Mandragora în coproducţie cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films. Filmul a fost  realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France, Eurimages.

Sieranevada Still 3