Hollande: Marea Britanie trebuie să iniţieze curând negocierile pentru ieşirea din UE

0
296

manar-03988940014725593022Marea Britanie trebuie să pună capăt incertitudinii în relaţia cu Uniunea Europeană prin iniţierea negocierilor de părăsire a Blocului comunitar în următoarele luni, a declarat ieri preşedintele Franţei, Francois Hollande. “François Hollande a afirmat într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri că Franţa doreşte ca situaţia de nehotărâre legată de Brexit să se încheie şi ca negocierile să înceapă la sfârşitul anului 2016, începutul anului 2017”, a transmis Palatul Elysee. Marea Britanie tergiversează anunţul formal privind ieşirea din Uniunea Europeană, după referendumul din 23 iunie, prin care s-a decis părăsirea comunităţii europene. Fostul lider al UKIP, Nigel Farage, a spus că guvernul Marii Britanii ar putea declanşa discuţiile formale pentru părăsirea Uniunii Europene în ianuarie.  Farage a identificat prima lună din 2017 data cea mai plauzibilă ca premierul britanic Theresa May să activeze Articolul 50 al tratatului de la Lisabona, care va porni doi ani de negocieri pentru Brexit. “Nu mă deranjează că guvernul mai petrece câteva luni punând lucrurile în ordine. Sper că vom vedea articolul 50 declanşat, cel mai probabil în ianuarie”, a spus Farage. În timp ce Theresa May a spus că nu va iniţia discuţiile înainte de 2017, ea a refuzat să ofere mai multă claritate în legătură cu subiectul. Farage şi alţi lideri pro-Brexit au avertizat-o să nu întârzie în luarea de măsuri în urma rezultatelor referendumul din iunie. “Noi am votat pentru a părăsi Uniunea Europeană”, a spus Farage la finalul interviului acordat Bloomberg.