Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind RCA

0
319

rca-1Guvernul a aprobat, ieri, ordonanţa de urgenţă privind RCA în forma şi cu prevederile anunţate de premierul Dacian Cioloş, printre care îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii – RCA – pentru o perioadă de şase luni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu. Potrivit sursei citate, ordonanţa cuprinde elementele agreate în discuţiile cu transportatorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Consiliul Concurenţei.

”După mai multe discuţii avute cu ASF, cu asiguratorii şi cu transportatorii, am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună şi cea mai rapidă pentru a rezolva această problemă care trenează şi care riscă să pună în dificultate sectorul transportatorilor din România, am decis să venim cu o propunere de OUG, care include foarte multe din propunerile făcute de transportatori, cred că din circa 14 propuneri, 12 se regăsesc în acest proiect de ordonanţă”, a declarat Dacian Cioloş la începutul şedinţei.

El a amintit şi de proiectul de lege existent în Parlament, iniţiat în aprilie. ”Din păcate, probabil şi datorită calendarului, procedurilor parlamentare, proiectul a trenat, nu a fost încă adoptat. Cred că în momentul de faţă e responsabilitatea Guvernului să adopte acest proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a evita blocarea drumurilor în România, intenţia transportatorilor, probabil pe bună dreptate, după ce atâtea luni probleme nu au fost rezolvate. Lipsă de transparenţă şi de claritate în sistemul asigurărilor, au fost şi probleme de faliment cu unele companii care au pus presiune suplimentară pe preţurile asigurărilor obligatorii. Vrem, deci, să rezolvăm prin acest proiect de OUG această problemă şi pe termen mediu, să dăm cadru juridic ca această problemă să fie rezolvată de ASF, care are această responsabilitate, dar vrem să-i dăm cadrul legal clar definit să poată să facă acest lucru. Pentru aceasta, în acest proiect de OUG sunt prevăzute mai multe lucruri care duc la mai multă transparenţă şi claritate în modul în care se calculează preţul acestor prime”, a adăugat Cioloş.

El a mai spus că proiectul mai conţine şi alte prevederi, printre care faptul că un contract RCA poate fi încheiat şi pe o lună sau multiplul unei luni, că un contract poate fi suspendat la cererea asiguratului dacă are permisul suspendat sau vehiculul este imobilizat şi posibilitatea ca păgubitul să poată fi despăgubit de propriul asigurator, iar acesta să-şi recupereze ulterior banii.

”Vom veni în acest proiect şi cu propunerea de a îngheţa preţul primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de şase luni”, a mai precizat dacian Cioloş. El a mai arătat că în termen de 30 de zile ASF trebuie să vină cu un calcul al costului mediu pentru diferitele categorii de asigurări, care să fie preţul de referinţă pentru asigurări pentru următoarele şase luni. ”Sperăm ca prin acest proiect de OUG să putem clarifica tot ceea ce a rămas în suspans în aceste ultime şase luni şi ce a dus la măsura extremă pe care transportatorii au decis să o asume, anume protestul. Sperăm ca prin acest proiect de OUG să evităm protestele şi să creăm cadrul normativ imediat pentru ca aceste probleme să fie rezolvate atât pe termen scurt, prin această plafonare/îngheţare, dar şi pe termen mediu şi lung”, a mai declarat prim-ministrul.

El a ţinut să menţioneze că situaţia nu a fost generată de Executiv. ”Avem în România ASF, care are responsabilitatea de a supraveghea şi instituţiile de asigurări obligatorii. Acolo ar fi trebuit luate măsuri pentru a se evita situaţia de momentul de faţă, de conflict”, a conchis Dacian Cioloş.