Ziua Comunei sărbătorită cu mic cu mare / Zece ani de investiții care au schimbat fața comunei Urzicuța

0
469

Sub egida „Zece ani de investiții care au schimbat fața comunei Urzicuța”, sâmbătă, această comunitate a îmbrăcat straie de sărbătoare. Ziua comunei Urzicuța din acest an a fost marcată de momente emoționante, toți consilierii locali care au participat la luarea deciziilor din 1992 și până în prezent primind diplome de excelență. În plus, multiplă campioană, hadbalista Victorina Bora, fiică a satului, a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei, iar Sala de Sport din localitate, poartă, de sâmbătă, numele ei, unul de referință în hadbalul feminin românesc. Și festivitățile s-au încheiat, așa cum era normal, cu o petrecere pe cinste și un foc de artificii, organizate pe terenul de fotbal din comună.

Comuna Urzicuța și-a sărbătorit, sâmbătă, ziua, ediția din acest an fiind una presărată cu multe momente emoționante. Pentru că într-adevăr, mica dar inimoasa comunitate de aici beneficiază de infrastructură de nivel european, realizată cu eforturi, ediția din acest an s-a desfășurat sub egida „Zece ani de investiții care au schimbat fața comunei Urzicuța”. Adevărul este că acum localnicii de aici aproape că au uitat cum este să nu ai apă curentă, servicii medicale în spații moderne sau învățământ de calitate. Mai mult, în aceste zile se lucrează la asfaltarea străzilor din localitate, pe o lungime de 7,2 km și la un centru after-school, pentru angajații care nu au cu cine să-și lase copiii, dar și pentru micuții din familii defavorizate, astfel încât să fie îngrijiți cum se cuvine. Modernizarea localității însă, nu s-ar fi putut face fără muncă și fără ca autoritățile să aibă girul celor pe care îi reprezintă. Tocmai pentru acest lucru, la festivitatea desfășurată în Sala de Sport din localitate, au fost invitați de onoare toți consilierii locali care au participat la luarea deciziilor din 1992 și până în prezent. Din 43, doar 35 mai sunt în viață și au răspuns „prezent” cu mare drag invitației. Cu lacrimi în ochi unii dintre ei, și fericiți că au văzut cum se pot schimba lucrurile în bine, cu toții au primit de la primarul comunei Urzicuța, Florea Grigorescu, pe lângă mulțumiri și aprecieri, câte o diplomă de excelență.

„Faptele vorbesc în Urzicuța”

«Suntem în fața unei noi ediții a Zilei comunei Urzicuța, zi pe care o sărbatorim sub deviza zece ani care au schimbat fața comunei. Și dacă tot am facut un bilanț al realizărilor noastre, am considerat necesar să fim împreună la aceasta zi aniversară, dumneavoastră fiind cei care de-a lungul timpului, fiind aleșii comunității ați contribuit prin opiniile, prin votul dumneavoastră la aceste realizări. Încă de la început am dorit să transformăm Urzicuța, într-o comună modernă, cu toate utilitățile necesare de infrastructură rutieră, de alimentare cu apă și canalizare, de cultură, educație și sanitare și în mare parte am reușit. Deși unii au fost sceptici sau neîncrezători, prin unitatea noastră, tenacitate și sprijinul colectivului cu care lucrez în cadrul Primăriei am reușit să depășim momentele dificile. Fără sprijinul dumneavoastră nu am fi reușit. Încă de la primul meu mandat am căutat să fiu alături de cetățeni, să le aflu nevoile să-i sprijin din toate puterile, am încercat să fiu un primar bun pentru toți cetățenii comunei, nu doar pentru cei care m-au votat. Același lucru vi l-am solicitat și dumneavoastră, să uitați culoarea politică,  să gândiți cu sufletul pentru binele întregii comunități și vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru că ați înțeles acest lucru, fapt ce a făcut să fim mereu cu un pas înainte în realizarea obiectivelor propuse. A spus cineva că “valoarea unui om îl dau faptele nu vorbele sale”, ori pentru noi faptele vorbesc de la sine. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru aportul dumneavoastră la realizările noastre pentru comunitate», a spus primarul comunei, Florea Grigorescu.

Un alt moment deosebit a fost cel în care multipla campioană națională de handbal, care a îmbrăcat de peste 100 de ori tricoul echipei naționale, Victorina Bora, născută în satul Urzica Mare, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei. Autoritățile au decis, în plus, ca Sala de Sport din comună să poarte de acum numele Victorinei Bora, ca o recunoaștere a faptului că a făcut cinste locurilor natale prin activitatea ei.

Și nu se putea sărbătoare fără petrecere cu muzică bună, cu mic cu mare localnicii adunându-se pe stadionul de fotbal, unde soliști consacrați de muzică populară, dar și Ansamblul „Maria Tănase”, alături de cele din Urzicuța și din alte câteva localități din județ, i-au încântat pe toți. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

Odată cu intrarea în comunitatea europeană, s-au deschis posibilități de accesare de fonduri pentru lucrări de infrastructură, edilitare, de protecție a mediului. Din anul 2004 ,comuna Urzicuța a absorbit de la Uniunea Europeană și din surse guvernamentale peste 148 miliarde lei vechi cu care au fost realizate sau reabilitate obiective de interes public local. Avem o școală modernă, reabilitată termic cu încălzire bazată pe pompe de caldură, sală de sport, un cămin cultural multifuncțional, obiective cu care puține comne din județ se pot mândri. În curând vom finaliza lucrările la asfaltare a străzilor principale din comună și centrul școală după școală, unde ne propunem să susținem și copii din familii defavorizate sau marginalizate social, a mai spus primarul comunei Urzicuța, Florea Grigorescu.