Ziua Marinei: Aproximativ 10.000 de turişti şi constănţeni, aşteptaţi la manifestările de pe Litoral

0
350

Aproximativ 10.000 de persoane sunt aşteptate să asiste, astăzi dimineaţa, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române, la festivităţi fiind anunţaţi preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor.

Exerciţiul Naval „Forţele Navale Române 18”, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat la ora 10 şi se va desfăşura concomitent la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea. Centrul de greutate al manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române va fi, însă, la fel ca în fiecare an, la Constanţa. Activităţile organizate de Statul Major al Forţelor Navale se vor derula, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, pe parcursul întregii zile, începând cu ora 09.55 până târziu în noapte.

Potrivit programului transmis de Forţele Navale Române, după un scurt ceremonial militar de întâmpinare a preşedintelui Klaus Iohannis, la ora 10.00, se va ridica Drapelul Naţional la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, Geacul şi Marele Pavoaz. Concomitent, vor fi trase 21 salve de tun, tradiţie care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare.

Mesajul de bun-venit a fost adresat de către viceamiralul Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, urmând ca Drapelul de Luptă al structurii centrale de conducere a Marinei Militare Române să fie decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” cu însemn de pace, în grad de „Ofiţer”.

Va avea loc un scurt serviciu religios, apoi, pe mare, va fi depusă o ancoră de flori, în memoria eroilor marinari.

„Zeul Neptun” va veni din larg şi va da startul spectacolului naval, iar în deschidere, drapelele României, NATO şi cel al Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcaţiuni rapide, dar şi de un elicopter Puma Naval.

Cel mai longeviv „ambassador” al României pe mările şi oceanele lumii, Nava-Şcoală „Mircea”, şi cadeţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor saluta publicul de pe faleză împreună cu velierul italian „Palinuro” şi cu cadeţii acestuia, veniţi special pentru acest eveniment, iar „Vânjosul”, „Voinicul” şi „Vârtosul”, cele mai noi remorchere multifuncţionale ale marinarilor, vor încânta publicul, prin manevre navale. ( sursa : mediafax.ro)