Capitala Estoniei – Tallinn – găzduiește, astă-seară (ora 22.00), Supercupa Europei, protagoniste fiind Real Madrid și Atletico Madrid, câștigătoarele Ligii Campionilor și, respectiv, Ligii Europei. În viitorii doi ani, Supercupa Europei va fi găzduită de Istanbul și, apoi, de Porto. Confruntarea este sută la sută spaniolă, cu mulți componenți ai lumii (Antoine Griezmann, Lucas Hernandez, Thomas Lemar, Rafael Varane) în distribuție. Interesante sunt câteva detalii. Este pentru prima dată, în istoria Supercupei Europei (43 de ediții), când două echipe din același oraș se confruntă. De asemenea, pentru a patra oară în cinci ani, două echipe spaniole își dispută trofeul pus în joc. Atletico Madrid nu a pierdut niciodată această finală, adjudecând-o în 2010 și 2012. Real Madrid s-a impus în 2002, 2014, 2016, 2017, pierzând în 1998 și 2000. Cu toate acestea, FC Barcelona și AC Milan dețin câte cinci succese. Atletico Madrid și Real Madrid s-au confruntat de nouă ori pe scena europeană, până acum, de fiecare dată în Liga Campionilor, bilanțul fiind următorul: cinci victorii – Real Madrid; două victorii – A. Madrid; două remize. Spania a câștigat de 14 ori Supercupa Europei, Italia de nouă ori, Anglia de șapte ori, Belgia de trei ori, Olanda de două ori. Interesant este faptul că deținătorii Ligii Campionilor au câștigat Supercupa de 23 de ori, în cele 43 de ediții. Partida de astă-seară va fi condusă la centru de polonezul Szymon Marciniak, care a arbitrat la CM 2018 partidele Argentina – Islanda (1-1) și Germania – Suedia (2-1).