Oamenii legii, în stradă de Sfânta Maria

0
356

Sute de poliţişti şi jandarmi doljeni vor fi la datorie, la acest sfârşit de săptămână, pentru a asigura liniştea publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Sfintei Maria şi pentru prevenirea comiterii unor infracţiuni stradale sau a unor evenimente rutiere.

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare aşa cum este cunoscută în popor, reprezintă una dintre marile sărbători creştin ortodoxe când, pe lângă procesiunile religioase care se vor desfăşura cu această ocazie, cei care poartă numele de Marin sau Maria, peste 2,2 milioane de români, îşi serbează ziua numelui. Misiunea poliţiştilor doljeni este de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică continuă, şi în această perioadă, astfel că peste 400 poliţişti vor fi la datorie zilnic, în acest week-end. Oamenii legii vor patrula zilnic, fiind pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare şi fluidizarea traficului rutier. Poliţiştii îşi vor desfăşura activităţile ca de obicei, în sistem integrat – echipe mixte de ordine şi siguranţă publică, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, precum şi cu agenţi din cadrul Poliţiilor Locale. Efectivele din cadrul structurilor de ordine publică din judeţ acţionează pentru prevenirea furturilor şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică optim. Poliţiştii structurilor de investigare a criminalităţii economice vor desfăşura în unităţile de alimnetaţie publică şi complexele comerciale acţiuni de verificare şi control pentru prevenirea şi constatarea ilegalităţilor şi pentru combaterea evaziunii fiscale. Poliţiştii de investigaţii criminale vor executa activităţi specifice în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor comise cu violenţă, a furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, punându-se totodată accent şi pe identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi de supraveghere a traficului rutier pe principalele artere de circulaţie pentru combaterea execesului de viteză, prevenirea accidentelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei în municipii şi oraşe şi pe traseele de deplasare spre/dinspre zonele de agrement din judeţul Dolj.

Aproximativ 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la activităţile prilejuite de această sărbătoare. Vor fi asigurate măsuri de ordine publică la manifestările cultural-artistice de Sfânta Maria, ce se vor desfăşura în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş aflate în raza de competenţă a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. De asemenea, 50 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova asigură măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice ce se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână în localităţile Teasc şi Giurgiţa din judeţul Dolj; Şimian şi Orşova din judeţul Mehedinţi, Poieni şi Orbeasca de Sus din judeţul Teleorman.