Dansul ocupă străzile „Constantin Brâncoveanu” și „Târgului”

0
846

Proiectul „Dansul ocupă strada”, derulat în perioada 27 iunie – 6 septembrie a.c., de Asociația „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, în colaborare cu Filarmonica „Oltenia” și Primăria Municipiului Craiova, continuă cu alte două noi întâlniri ale celor pasionați de vals, tango și ritmuri latino – salsa, kizomba, bachata.

Una are loc chiar astăzi, 15 august, în intervalul orar 20.00-23.00, în cartierul Craioviţa Nouă, pe strada „Constantin Brâncoveanu”, sectorul cuprins între intersecţia cu strada „George Enescu” şi intersecţia cu strada „Fraţii Bobescu”. Cealaltă este anunțată pentru mâine, 16 august, între aceleași ore, în cartierul Romaneşti, pe strada „Târgului”, sectorul cuprins între intersecţia cu bulevardul „Nicolae Romanescu” şi intersecţia cu Aleea Târgului. Cu acest prilej, participanții vor putea lua lecții de la membrii a două cluburi de dans, în parteneriat cu care evenimentul este organizat: Salsa Imperius și Clubul de Dans Sportiv Katamis.

Ieri, Primăria Craiova a anunțat că, pentru desfăşurarea manifestărilor, circulaţia pe amintitele tronsoane va suferi restricţii temporare, conducătorilor auto solicitându-li-se să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.