Consiliul Judeţean Dolj, în sprijinul pacienţilor

0
1523

În ziua de 15 iulie , Consiliul Judeţean (CJ) Dolj  a aprobat,  în şedinţa lunară a instituţiei, închirierea , prin licitaţie publică, aflat în domeniul public al judeţului Dolj şi în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, a unui spaţiu  destinat tratării hranei pentru pacienţii din spital.

Prin Adresa nr. 30337/12.02. 2024, SCJU Craiova “solicită sâ- i comunicăm preţul minim  de pornire a licitaţiilor,   pentru închirierea  încăperilor alimentare din instituţia sanitară. În baza art. 173 alin. 1, lit. c, din O.U.G. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările ulterioare, CJ Dolj îndeplineşte atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al judeţului. Considerând că totul este conform legislaţiei în vigoare, CJ Dolj a aplicat acest fapt, iar, la fel cum spune legea, aici vorbim de Ordinul nr. 886, privind  externalizarea serviciilor medicale şi nemedicale, acestea se pot externaliza numai  la solicitarea unităţii sanitare, cu acordul Consiliului Judeţean , şi cu avizul scris al sindicatelor din unitatea sanitară. Vorbim, în acest caz, de o suprafaţă  utilă a spaţiului de peste 600 mp, mai exact 604,52 mp. Întrucât, prin Hotărârea nr. 214/2021 a CJ Dolj, s-a aprobat preţul minim  pentru închirierea clădirii spălătoriei,  , clădirii staţiei de oxigen şi a celei de gaze medicale, valoarea fiind de 10, 5 lei /mp/lună . Având în vedere creşterea preţurilor, , rezultă că valoarea actuală, indexată ă cu indicele lunar al preţurilor de consum , publicat de Institutul Naţional de Statistică  (INS) , este de 13 lei / mp/lună , fără TVA “, a precizat Cosmin Vasile , preşedintele CJ Dolj.