Şoferii doljeni , nu toţi, continuă să eludeze legea. Astfel , polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au oprit , pentru control, duminică, pe Bulevardul “1 Mai”, din Craiova, un autoturism , la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, sat Drăgoaia. Acesta nu avea nici permis de conducere , iar autoturismul pe care îl conducea avea plăcuţe false de înmatriculare. În timpul controalelor, a fost depistat şi un şofer din Craiova, care se afla beat la volan.
Şoferul din Vârvoru de Jos a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. După aceea, a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. “De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi că autoturismul condus de acesta avea montate plăcuţe cu un alt număr de înmatriculare decât cel alocat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducererea unui vehicul sub influența alcoolului, fără a deţine permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Acesta a mai precizat că, tot duminică, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova au oprit , pentru control, pe strada “Brestei”, din municipiu, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 38 de ani, din localitate. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”.