Ada Kaleh sau pe numele mai vechi, Insula măslinilor!

1
277

Serile trecute, la un post de televiziune din Capitală, s-a purtat o discuţie destul de relaxată, dar şi aproximativă, despre insula Ada Kaleh „scufundată de comunişti” din raţiuni… comerciale, industriale, atinse. În fine, destule prostioare, jenante pentru nişte oameni bănuiţi a fi capabili şi de o justă cântărire a lucrurilor. Partea reală a discuţiei era că insula, cu o lungime de 1,7 km, o lăţime de circa 500 de metri, şi o populaţie de 650 de suflete, fusese o livadă verde, fermecătoare oază acvatică, cu grădini de smochini, trandafiri, măslini, chiparoşi, migdali şi aluni. Pe deasupra, o fortăreaţă camuflată în vegetaţie. Se spune că la meterezele fortăreţei, în secolul al XVIII-lea, lucraseră 40.000 de deţinuţi, vreme de 35 de ani. Printre zidurile înalte şi groase era un labirint de cazemate: drumurile subterane ale insulei erau sumbre şi pustii evocând învolburatele vremuri de altă dată. De-a lungul timpului această oază de verdeaţă şi-a schimbat de mai mutle ori stăpânul, iar Dunăra care o îmbrăţişa a fost giulgiul multor mii de vieţi pierdute. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, tunurile ar fi bătut insula timp de 80 de zile şi 80 de nopţi. Ocupată succesiv când de austro-ungari când de otomani, insula a devenit teritoriu românesc după primul război mondial. Un timp, Insula măslinilor pârjoliţi a fost şi lagăr de deţinuţi, loc de suferinţă pentru circa 4.000 de condamnaţi. S-a spus că aici s-ar fi pripăşit şi un grup de revoluţionari de la 1848, Lajos Kossuth oprindu-se şi el aici, venind de la Orşova unde îngropase coroana regală în capela cimitirului, care i-a purtat o vreme numele. Populaţia turcă colonizată în secolul al XVIII-lea a fost nevoită să se refugieze de pe insulă, în mai multe rânduri, revenind de fiecare dată, deşi traiul era anevoios pe acest petec de pământ. Ocupaţiile de bază: cărăuşia pe apă, negustoria, contrabanda şi tăinuirea de hoţi. Legenda insulei spune că populaţia insulei l-ar fi ales ca stăpân pe un anume Biskin Baba, fiul răzvrătit al emirului din Buhara, exilat aici. S-a întâmplat însă altceva: regele Carol, în semn de mărinimie, a dat populaţiei din Ada Kaleh dreptul de a întemeia o fabrică de ţigarete şi alta de rahat, precum şi dreptul de a cumpăra mărfuri de pe orice vas străin în trecere cu scutire de taxe vamale. Locuitorii s-au bucurat o vreme scurtă de aceste avantaje până când un afacerist „co-insular”, Ali Kadri, a reuşit prin diverse mijloace dolosive şi politicianiste să acapareze totul profitând de naivitatea oamenilor. Cu toate plângerile adresate de aceştia autorităţilor competente ale guvernului, Ali Kadri a continuat să rămână „sultanul Ada Kaleh-ului”: un restaurant la Ada Kaleh, o cafenea la Băile Herculane, o brutărie la Severin ş.a.m.d.. Cerealiştii din Craiova se distrau grozav în insulă mai ales că totul era pe gratis, notele de plată ale chiolhanurilor privindu-l pe acesta. Ali Kadri i-a înşelat pe localnici, a devenit preşedintele societăţii pe acţiuni „Musulmania”, şi prin tot felul de găinării ordinare a ajuns milionar. „Cel mai bun rahat Ali Kadri”, „cele mai bune ţigări Ali Kadri”, „consumaţi cafeaua moca Ali Kadri”, „vizitaţi bazarul oriental Ali Kadri”. Firme de-a curmezişul străzilor etalate sub streaşina dughenelor, la debarcader, ori unde era un spaţiu accesibil reclamei. Ali Kadri devenise primul contrabandist legalizat al ţării. Marele reporter F. Brunea Fox, de la cotidianul „Dimineaţa”, ale cărui investigaţii, între anii 1927-1938, sunt cuprinse în cartea „Reportajele mele” (Polirom, 2020) a scris despre insula Ada Kaleh şi despre clădirea milionarului dunărean. A discutat cu acesta. Reportajul se intitula „Ali Kadri, sultanul din Ada Kaleh”. Oricum Ali Kadri şi-a făcut „suma”. Un fost barcagiu, însurat pentru a treia oară îşi ţinea fata la Notre Dame, bea şampanie, avea servitori, făcea voiajuri în străinătate. Ajunsese dictatorul insulei, capabil să cumpere pe toată lumea. Mărturiile fortăreţelor grăiau vizitatorilor de veacurile tulburate ce au însângerat ostrovul. Una din găinăriile teribile ale lui Ali Kadri este aceea că a închiriat societăţii pe acţiuni „Musulmania” propriul său restaurant, încasând anticipat chiria pe trei ani. Toţi adversarii săi, erau consideraţi periculoşi… şi comunişti. Reporterul Brunea Fox, în reportajul său publicat la 25 decembrie 1934, făcea o radiografie a stării de fapt, după ce discutase la faţa locului cu oamenii temători, lipsiţi de orice protecţie. Insula Ada Kaleh a fost acoperită de apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier I în 1970. Pentru prima oară în istoria ei milenară, Dunărea a fost mutată din albia ei, printr-un sistem ingenios de batardou, dar despre lucrarea de la Porţile de Fier, unde specialişti români, de la Institutul de cercetări şi proiectări hidroenergetice şi Politehnica din Bucureşti, au dat testul unei înalte competenţe, se cuvine o discuţie separată. Se spune, că într-un timp scurt, inginerii români şi sârbi creaseră un limbaj tehnic, încât nici nu mai aveau nevoie de translatori. Pe ambele maluri ale Dunării au fost proiectate cele mai mari baraje navigabile din lume. Iar, inginerul Octavian Groza (fiul lui Petru Groza), care a răspuns de lucrările aferente părţii române, a fost numit într-o zi ministru al Energiei, cum ne reaminteşte reporterul Miko Ervin, în cartea sa „Porţile de Fier”. Ideea de a se reconstrui pe insula Şimian, în aval, în anii următori, insula Ada Kaleh, nu s-a finalizat, deşi anumite construcţii au fost materializate, –microclimatul era altul- şi locuitorii s-au dus în Dobrogea sau au emigrat în Turcia. Prin anii 70, pe insula Şimian se putea descinde, în sezonul estival, pentru plajă.

1 COMENTARIU

Comments are closed.