Tăriceanu nu exclude o altă alianţă electorală dacă PSD şi ALDE nu vor avea un candidat comun la prezidenţiale

0
371

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu exclude posiblitatea constituirii unei alte alianţe electorale, în cazul în care PSD şi ALDE nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale.

“Voi vedea dacă pot, împreună cu colegii mei, să găsim o altă formulă de alianţă care să ne crească şansele”, a declarat Tăriceanu duminică, la Antena 3.

Preşedintele ALDE nu a exclus varianta unei alianţe electorale cu Pro România.

“Dacă vom merge cu mai mulţi candidaţi, riscurile legate de a nu ajunge în turul doi sunt foarte mari (…) şi candidaturile separate, dacă vom hotărî aşa, pot să aducă în timpul campaniei o anumită stare de tensiune (…) şi nu cred că coaliţia noastră va ieşi în aceste condiţii mai întărită în noiembrie din alegerile prezidenţiale”, a mai spus preşedintele ALDE. (Agerpres)