Italia întăreşte controalele la graniţa cu Franţa după atacul de la Nisa

0
385

 img_53511Italia va spori controalele la trei puncte de trecere a frontierei cu Franţa şi pe trenurile care fac legătura între cele două ţări după atentatul terorist de joi seara de la Nisa, a declarat vineri ministrul italian de interne Angelino Alfano, relatează Reuters. “Aparatul nostru de securitate este în funcţiune”, a declarat Alfano într-un mesaj pe Twitter. Cel puţin 84 de persoane au fost ucise joi noaptea pe Promenada Englezilor (Promenade des Anglais) din oraşul Nisa, în sud-estul Franţei, de un camion care a intrat în mulţimea adunată pentru a urmări focul de artificii cu ocazia Zilei Naţionale, fiind vorba despre un atac ‘terorist’, potrivit preşedintelui Francois Hollande.