Avertizare MAE: Pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara! Siria şi Libia direct vizate!

0
420

646x404Având în vedere că situaţia de pe intreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o parăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate. În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep.

Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat „Syrian Airlines” pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele tereste, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia.

La această oră nu mai există nici o cursă directă către România.

Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi  Damasc.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă.

 

  1. Contactarea autorităţilor române

 

ATENŢIE! Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.

În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare. De asemenea, Departamentul Consular răspunde solicitărilor de informaţii transmise prin Internet, la adresa de mail: drco@mae.ro

Ambasada României în Republica Arabă Siriană

Adresa: 8, Rue Ibrahim Hanano, P.O. Box 4454, Damascus

Telefon: 00-963-11-332.75.72; 00-963-11-332.75.70

Mobil: 00-963-932.809.768

Fax: 00-963-11-332.75.71

E-mail: damasc@mae.ro

Website: http://damasc.mae.ro

Secţia consulară:

Telefon: 00-963-11-332.75.70; 00-963-11-332.75.72

Fax: 00-963-11-332.75.71

E-mail: consulara@gmail.com

 

Având în vedere evoluţia îngrijorătoare a situaţiei de securitate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară.

Atenţie! Punctele terestre de frontieră cu Egipt, Ciad, Niger, Algeria şi Sudan sunt închise.

Singurul punct de trecere a frontierei, care este, de regulă, deschis, este cel cu Tunisia, dar şi acesta înregistrează frecvente închideri, cu durate variabile, de cele mai multe ori fără un anunţ prealabil.

Situaţia de securitate din Libia a cunoscut o deteriorare crescândă în ultima perioadă pe întreg teritoriul ţării, prin multiplicarea confruntărilor militare dintre grupările rivale majore, extinderea grupărilor teroriste, atât ca număr cât şi ca arie de acţiune, precum şi înmulţirea spectaculoasă a acţiunilor grupărilor de crimă organizată – crime, jafuri, răpiri în scopuri politice sau pentru răscumpărare (cetăţenii străini fiind ţinte preponderente), trafic de arme, droguri sau fiinţe umane.

Ca urmare a războiului civil, trebuie avut în vedere că majoritatea populaţiei posedă arme de foc şi sunt frecvente incidentele provocate de folosirea armelor în public, fie ca urmare a unor certuri stradale, fie în contextul celebrării unor evenimente religioase sau politice.

De asemenea, în ultima perioadă s-au înmulţit atacurile grupărilor teroriste asupra terminalelor petroliere din ţară, asupra bazelor companiilor străine din domeniul petrolier şi, în general, asupra sediilor societăţilor sau instituţiilor străine, inclusiv asupra ambasadelor.

Evitaţi în totalitate deplasările în regiunea de est a ţării, în zona localităţilor Benghazi, Derna, Ajdabiya, deoarece există riscuri de atentate teroriste, iar dacă vă aflaţi deja în aceste localităţi, părăsiţi imediat zona.

O regiune extinsă în jurul oraşului Sirte este controlată de grupări teroriste, iar în zona cuprinsă între Tripoli şi frontiera tunisiană (în special, Zawia, Sabratha) se înregistrează confruntări armate între grupări teroriste şi miliţii locale. Evitaţi cu desăvârşire aceste zone.

Regiunea de sud a Libiei, precum şi zonele frontaliere cu Algeria, Niger, Ciad şi Sudan prezintă riscuri ridicate de securitate din cauza prezenţei grupărilor de crimă organizată şi capacităţii reduse de acţiune a instituţiilor de ordine publică, riscurile de răpire fiind ridicate.

Recomandăm evitarea în totalitate a folosirii rutelor terestre în interiorul ţării, unde pot fi întâlnite frecvent puncte de control şi baraje instalate de grupări înarmate locale.

Din acest punct de vedere, se recomandă să se evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară.

  1. Contactarea autorităţilor române

Cetăţenii români care se află deja pe teritoriul Libiei sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României la Tripoli relocată temporar la Tunis (+216.540.39.864, +216.71.846.565, e-mail: tripoli@mae.ro, tunis@mae.ro) şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Cetăţenii români care au nevoie de asistenţă consulară se pot adresa şi Direcţiei Relaţii Consulare a MAE.

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul Consular

Direcţia Relaţii Consulare

Telefon: + 40 21 319 68 70; + 40 21 319 68 71

Fax: + 40 21 319 68 69

E-mail: drco@mae.ro

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.

 

  1. Alte recomandări

 

Cetăţenii români care se află pe teritoriul Libiei sunt sfătuiţi:

Să părăsească imediat această ţară;

Să menţină legătura cu Ambasada României la Tripoli relocată temporar la Tunis;

În cazul în care staţionarea sau deplasarea pe teritoriul Libiei nu poate fi evitată sub nicio formă şi este absolut indispensabilă, sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare medicală, de călătorie sau de viaţă. De asemenea, să rămână pe cât posibil în locaţii sigure, să nu iasă pe străzi, să evite locurile în care au loc demonstraţii, acţiuni de protest, precum şi zonele aglomerate. Indicat este să nu părăsiţi domiciliul.