Prelungire mandate aleşi locali. Camera Deputaţilor A DECIS!

0
1247

Proiectul de lege privind prelungirea mandatelor aleşilor locali a fost dezbătut şi votat luni, începând cu ora 12,00, în plenul Camerei Deputaţilor. Legea a fost adoptată! S-au înregistrat 204 voturi pentru, 3 împotrivă şi 66 de abţineri. Un deputat nu a votat. Decizia a fost luată vineri de Comitetul liderilor de grup ai Camerei Deputaţilor, după ce proiectul a fost adoptat de Senat. Senatul a adoptat, vineri, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor aleşilor locali.

Proiectul de lege, iniţiat de Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis (PSD), Florin Roman (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020.

Totodată, proiectul prevede că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării. De asemenea, se menționează că la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic.