„Hai la grădiniţă!”, un proiect pentru copiii din familii defavorizate

0
485

La începutul acestei luni, Asociaţia „OvidiuRo” a lansat, la nivel naţional, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene, proiectul „Hai la grădiniţă!”, prin care oferă 20 de granturi în valoare de 2.500 de euro fiecare pentru acele unităţi de învăţământ care fac dovada că au format cel puţin o grupă nouă de învăţământ preşcolar, cu minimum 15 copii, funcţională în anul şcolar 2017/2018. În judeţul Dolj sunt, deja, implementate astfel de proiecte, în comunităţi defavorizate.

gradinita„Hai la grădiniţă!” are ca obiectiv încurajarea şi susţinerea şcolilor din zonele defavorizate, în vederea înscrierii la grădiniţă a tuturor copiilor cu vârsta între 3 – 5 ani, care provin din familii sărace. „Proiectul se adresează exclusiv comunităţilor defavorizate selectate pe baza statisticilor disponibile referitoare la mărimea populaţiei preşcolare, conform Institutului Naţional de Statistică, rata de marginalizare, conform Atlasului zonelor de marginalizare, realizat de Banca Mondială, şi gradului de cuprindere a copiilor defavorizaţi în învăţământul preşcolar, conform datelor centralizate”, precizează prof.  Ani Drăghici, inspector şcolar pentru Proiecte Educaţionale, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Judeţul Dolj este unul dintre cele în care s-a lansat invitaţia de înscriere în proiect, în care partenerul „OvidiuRo” a implementat Caravana de recrutare în 2016/2017: Urzicuţa, Lipovu, Cerăt, Catane, Negoi, Amărăşti, Podari. Sunt încurajate şi alte comunităţi să se înscrie, formularul de aplicare având dată limită 1 iulie. Banii câştigaţi de unităţile selectate vor putea fi fi folosiţi pentru accesul la grădiniţă al copiilor, de la renovarea sălilor de clasă până la dotare cu mobilier, asigurarea transportului şcolar, acoperirea salariului unui educator, pe perioadă determinată.