Grindeanu, exclus din PSD

0
395

paul-stanescuVicepreşedintele PSD Paul Stănescu, preşedinte al organizaţiei judeţene Olt, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Sorin Grindeanu nu s-a comportat ca un membru al partidului, fapt pentru care s-a votat excluderea sa, arătând că nu are nicio emoţie cu privire a trecerea moţiunii de cenzură.

Stănescu a arătat că faptul că nu au fost îndeplinite decât 40 la sută din măsurile de guvernare, atitudinea lui Grindeanu din Comitetul Executiv Naţional al PSD şi lucrurile declarate la conferinţa de presă susţinută la sediul Guvernului sunt principalele motive care au dus la excluderea sa. „În primul rând, motivul principal al excluderii lui Sorin Grindeanu din partid este că, discutând de programul de guvernare, după cum a transmis preşedintele Liviu Dragnea, din măsurile care trebuiau îndeplinite, aţi văzut că au fost îndeplinite doar 40 la sută, unele fiind în curs de implementare. În al doilea rând, a contat atitudinea vizavi de partid şi de colegii din CEx, prin plecarea intempestivă din şedinţă. În urma conferinţei de presă de aseară de la Guvern, Sorin Grindeanu s-a erijat în orice altceva decât într-un membru al PSD. Sunt nişte motive foarte serioase de a fi exclus din PSD, iar colegii au votat în unanimitate această propunere”, a spus Stănescu.