Copii premiaţi la „Fizică”

0
409

La sfârşitul săptămânii trecute, la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, s-a desfăşurat concursul de creativitate „Experimente simple realizate de elevii din învăţământul gimnazial şi liceal” la disciplina „Fizică” , etapa judeţeană. Această competiţie ţine numai de judeţul Dolj, se află la cea de-a XI-a ediţie, şi a pornit din iniţiativa unor profesori inimoşi din învăţământul preuniversitar doljean.

expozitieÎn primul an, concursul a avut loc la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, apoi urmând  la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”. Este o competiţie anuală, organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi reuneşte elevii din clasele VI- XII, din Craiova şi judeţ, pasionaţi de fizica experimentală şi de tehnică, în general. În acest an, concursul a fost preluat de Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova. „Au fost prezenţi elevi de gimnaziu şi liceu, care, în grupe de câte doi, au prezentat 46 de lucrări experimentale inedite, realizate cu mijloace proprii. Tinerii au fost pregătiţi de profesori specializaţi şi au avut şi sprijinul părinţilor. A fost ceva diferit de Olimpiada de Fizică, nu are subiecte obligatorii, dar permite teme din domeniu, la alegerea elevilor, dând, în acest fel, cale liberă imaginaţiei copiilor”, a precizat prof.dr.  Cristian Angelo Stăiculescu, director al Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova.

Peste zece premii, la „Carol I”

Elevii de la „Carol I” s-au evidenţiat şi de această dată, fiind laureaţi ai acestui concurs. „Tinerilor le-au revenit cinci premii I, trei premii II, un premiu III şi trei menţiuni, din cele 32 de distincţii acordate în total, pe cele şase grupe de vârstă ale concurenţilor. Cu două săptămâni în urmă, aceeaşi elevi au căştigat alte patru premii importante (trei locuri I şi un loc II) la Sesiunea judeţeană de referate şi comunicări ştiinţifice a elevilor .a „Fizică”. Adesea, elevii mărturisesc să simt mult mai mult atraşi de astfel de activităţi, decât cele tradiţionale. Asta şi de faptul că au mai multe beneficii, prin care îşi dezvoltă abilităţile de lucru cu calculatorul, învaţă să facă o documentare eficientă, îşi exersează capacităţile de utilizare a limbilor străine”, a mai spus Cristian Stăiculescu.