La Liga: Real Madrid a fost campioană…15 minute!

0
350

realÎn plină durere după eliminarea din Liga Campionilor, în urmă cu o lună, FC  Barcelona şi-a conservat titlul de campioană a Spaniei, al şaselea în opt ani, impunându-se în Andaluzia, în faţa celor de la Granada, printr-o triplă a lui Suarez (3-0), care a dobândit şi titlul de golgeter al campionatului, cu 40 de realizări (14 goluri în ultimele 5 meciuri), faţă de 35 de goluri ale lui Cristiano Ronaldo. Clubul catalan ajunge la al 24-lea titlu de campioană a Spaniei. Realul lui Zinedine Zidane a eşuat la un punct, terminând pe locul secund, după o victorie (2-0) în faţa celor de la La Coruna. A fost un duel la distanţă între cele două galonate echipe spaniole, devansate printr-un singur punct. Realul a sperat pe pasul greşit al catalanilor şi, chiar în minutul 8 de joc, Cristiano Ronaldo şi-a adus echipa în avantaj. Graţie aceste realizări, Realul era campioană virtuală, provizoriu instalându-se în fruntea La Liga. În min. 25, tot Cristiano Ronaldo a făcut 2-0. Dar, Barcelona şi-a arătat forţa compartimentului ofensiv şi Luis Suarez în min. 22, 38 şi 86 şi-a făcut echipa campioană. Gazdele nu au putut marca nici cel puţin golul de onoare, deşi Barral a fost aproape de această ispravă. Real Madrid îşi leagă toate speranţele de Liga Campionilor, într-o finală 100% spaniolă cu Atletico Madrid, la Milano.