Poate de la finala Champions League dintre Liverpool şi Milan nu a mai fost un meci atât de spectaculos în cupele europene precum cel dintre aceeaşi Liverpool şi Borussia Dortmund, în returul sferturilor de finală ale Europa League. După 1-1 în tur, pe “Signal Iduna Park”, pe “Anfield Road” nemţii au avut un start de meci fulminant, conducând cu 2-0 după 10 minute, goluri Mkhtaryan şi Aubameyang, acesta fiind şi scorul primei părţi.
Imediat după pauză, Origi a redus handicapul, însă după zece minute Reus l-a refăcut cu un şut la colţul lung, după o lansare superbă a lui Hummels. În minutul 66 speranţele “cormoranilor” s-au reaprins, după ce decarul Coutinho a finalizat din afara careului o fază personală.
Finalul avea să fie apoteotic. Jurgen Klopp l-a scos pe apaticul Lallana şi l-a introdus pe fantezistul Joe Allen, care a impulsionat jocul la construcţie alături de de Coutinho. Însă stoperii lui Liverpool au fost cei care au consfiinţit calificarea în semifinale. Mai întâi, Sakho a marcat cu capul, din 6 metri, servit de Coutinho, în minutul 78, iar croatul Lovren a înscris în primul minut din prelungiri, tot cu capul, golul calificării, după o centrare a lui Milner.
Liverpool a jucat în formula: Mignolet – Clyne, Lovren, Sakho, Moreno – Milner, Can (80 Lucas Leiva) – Lallana (62 Joe Allen), Firmino (62 Sturridge), Coutinho – Origi.
Pentru Dortmund au evoluat: Weidenfeller – Piszczek, Papastathopoulos, Hummels, Schmelzer – Castro (83 Gundogan), Weigl – Mkhitaryan, Kagawa (77 Ginter), Reus (83 Ramos) – Aubameyang.
În semifinale s-au mai calificat Şahtior Doneţk, 4-0, după 2-1 în tur, cu Braga, Villarreal, 4-2, după 2-1 în tur, cu Sparta Praga.
Duelul spaniol din sferturi s-a decis la lovituri de departajare, fiindcă Bilbao a câştigat cu 2-1 la Sevilla, scor cu care pierduse pe “San Mames”. Aduriz şi Raul Garcia au înscris pentru basci, în timp ce Gameiro a punctat pentru andaluzi. Deţinătoarea trofeului, FC Sevilla, s-a calificat în semifinale, fiindcă s-a impus la penalty-uri cu 5-4, Gameiro marcând ultimul gol, după ce Benat a ratat pentru Bilbao.