Investiţie în valoare de aproximativ 250.000 de euro la SCJU

0
296

Modernizarea staţiei electrice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, o investiţie în valoare de aproximativ 250.000 de euro, susţinută din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Dolj, a fost recepţionată ieri, fiind astfel înlocuită instalaţia iniţială, cu o vechime de aproape 50 de ani.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a precizat că o componentă însemnată a iniţiativei lansate în urmă cu câţiva ani şi prin care s-a urmărit reabilitarea şi modernizarea unor structuri esenţiale pentru desfăşurarea actului medical a fost reprezentată de staţia electrică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. „Importanţa investiţiei este dată de faptul că acest obiectiv constituie un punct nevralgic al întregului spital, unul dintre cele mai mari din România, asigurând energia electrică pentru toate secţiile şi compartimentele acestei unităţi, care se întinde pe aproape patru hectare. Felicitările mele se îndreaptă către toţi cei implicaţi în buna gestionare a acestui proiect, pentru că au dus la bun sfârşit un demers complex şi foarte dificil, luând în considerare faptul că a trebuit ca toate lucrările să fie executate fără a întrerupe alimentarea în spital”, a subliniat şeful administraţiei judeţene.

Un sistem automat de monitorizare şi control

Preşedintele CJ Dolj a mai constatat că rezultatul este pe măsura eforturilor care au fost făcute, pentru că noua staţie electrică are cele mai moderne dotări în domeniu la ora actuală ţi include multe componente de înaltă tehnologie. „Vorbim inclusiv despre un sistem automat de monitorizare şi control, care, în cazul unei avarii, va asigura întotdeauna energia electrică necesară, cel puţin pentru spaţiile vitale ale SCJU Craiova, precum sălile de operaţie, hemodializa sau terapia intensivă. Această investiţie s-a bucurat şi de o bună colaborare cu furnizorul de energie, compania CEZ, care, în paralel cu lucrările pe care le-am desfăşurat noi la staţia electrică, a derulat acţiunea de modernizare a postului de transformare care o deserveşte“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.