Plenul Camerei Deputaţilor are loc astăzi, când se va lua act de demisia deputatului Marko Attila

0
316

Marko Attila

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a anunţat, ieri, după şedinţa Biroului permanent, că şedinţa de plen a Camerei a fost programată pentru astăzi, la ora 10.00, când va fi prezentată cererea de demisie în original a deputatului UDMR Marko Attila. „Şedinţa Biroului permanent de astăzi (n.r. – ieri) a decis câteva probleme, în primul rând o modificare de program. Mâine (n.r. – astăzi) este plen, de la ora 10.00 la ora 13.00, va fi prezentată cererea, pentru că a venit cererea în original a domnului deputat Marko Attila, de demisie şi se va lua act în plen de această demisie, întrucât avem deja confirmarea domniei sale că nu va veni la plen să o susţină, deci e doar citirea ei în plen, după care vor fi respingeri”, a precizat Mircovici.

El a adăugat că, în urma acestei demisii, se va putea comunica Ministerului Justiţiei posibilitatea ca, nemaifiind parlamentar, Marko Attila să poată fi reţinut, “în cazul în care o astfel de propunere va fi din partea procurorilor, sau arestat, dacă judecătorul va decide un asemenea lucru”. Mircovici a precizat că modificarea programului a fost determinată în primul rând de faptul că parlamentarii UDMR vor fi joi în teritoriu, pentru pregătirea congresului formaţiunii.

“Adică vineri şi sâmbătă. Şi joi au activităţi pregătitoare Congresului şi vor fi în teritoriu şi, conform cutumei, de fiecare dată când a fost un congres al unei formaţiuni politice parlamentare, se participă la această activitate şi atunci e firesc să se acorde în mod egal această obişnuinţă. E vorba de această cutumă, ca partidele politice parlamentare care au grupuri parlamentare şi în Senat, şi în Cameră, atunci când au Congresul, participă liderii celorlalte formaţiuni politice, participă deputaţi de la alte grupuri parlamentare şi e frumos şi e normal să fie respectaţi, indiferent că sunt mai mari sau mai mici. Nu era vorba de cvorum, era vorba de această problemă”, a spus Mircovici. Secretarul Camerei a mai spus că ziua de joi este dedicată activităţilor în comisii.