Genocidul armean: Discordie diplomatică între Ankara şi Vatican

0
65

„Genocid”: pentru prima dată acest cuvânt a reverberat, duminică a.c., în Basilica Sf. Petru din Roma, rostit fiind de Suveranul Pontif pentru a califica masacru unui milion- un milion şi jumătate de armeni, de trupele otomane, în urmă cu o sută de ani, masacru considerat ca fiind între primele genocide ale secolului al XX-lea. El a avut loc între 1915-1923. La o sută de ani, bilanţul victimelor şi deportărilor rămâne un subiect controversat. Armenia estimează 1,5 milioane de victime. Turcia consideră că este vorba de un război civil, care a făcut între 300.000 şi 800.000 de morţi, de o parte şi cealaltă. Dincolo de cifre, recunoaşterea genocidului cristalizează tensiunile şi recunoaşterea a devenit motivul unui conflict diplomatic, dar şi a unor fricţiuni între Ankara şi UE la eventuala aderare a Turciei. Formula „primul genocid al secolului XX” figurează deja într-un document din 2001, consemnat de Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul armean. Actualul suveran Pontif, deplasat în Turcia, în noiembrie 2014, a enunţat această formulă la Vatican acum, în preajma centenarului tragediei, care se va ţine la 24 aprilie, la Erevan, capitala Armeniei. Prima ţară care a recunoscut oficial masacrul armean a fost Uruguay, la 20 aprilie 1965. Ultimul masacru, în date, este cel din Siria. În total, 23 de ţări l-au recunoscut. Există diferenţe între aceste recunoaşteri. În SUA, de exemplu, mai multe rezoluţii au trecut de Camera Reprezentanţilor şi Comisia pentru afaceri Externe, contrar avizului lui Geoge W. Bush, fără ca textele să dobândească forţă de lege. Franţa a recunoscut public genocidul armean printr-o lege din 22 ianuarie 2001. Germania admite „deportări şi masacre”. Dar Turcia nu este desemnată explicit ca având responsabilitatea faptelor. Se preferă citarea „Imperiului Otoman”, adică efectiv genocidul a fost comis în acest Imperiu Otoman, Turcia nefiind constituită ca stat în 1923, dar fiind prezentată ca moştenitoare a acestui imperiu. Problema este delicată. Turcia fiind un aliat vechi al NATO, cu un rol strategic al intereselor americane în Orientul Mijlociu. În Regatul Unit, diplomaţii nu vorbesc de genocid, ci „de ceea ce s-a petrecut între 1915 şi 1923”, din cauza bunelor relaţii avute cu Turcia. Ceea ce nu a împiedicat parlamentele scoţian şi al Irlandei de Nord să voteze o moţiune de recunoaştere a genocidului, în ianuarie 2010. Afirmaţiile din 12 aprilie ale Suveranului Pontif pot genera un război rece în relaţiile bilaterale. Astfel, cotidianul „Haberturk” publică, la prima pagină, o declaraţie a premierului turc, Ahmet Davutoglu, care consideră că afirmaţiile Papei constituie „o incitare la rasism, deja în creştere în Europa”. La rândul său, Murat Barkaci, istoric şi editorialist la publicaţia menţionată, estimează că poziţia Papei Francis este paradoxală, rizibilă, întrucât acesta este original din Argentina, o ţară care a fost deschisă naziştilor, responsabili de genocidul evreilor şi care a negat această realitate. Presa turcă, în general, a acordat spaţii comentariilor pe seama diferendumului apărut între Vatican şi Ankara.