ISJ Dolj a semnat un acord de parteneriat cu Ford România

0
115

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a semnat ieri un acord de parteneriat cu Ford România, ce stabileşte contextul în care se organizează şi se desfăşoară stagiul de pregătire practică în vederea învăţării la locul de muncă, ca parte integrantă a programului de pregătire profesională prin învăţământ profesional şi tehnic.

În deschiderea întâlnirii, directorul Rob Ardley a prezentat, pe scurt, fabrica de automobile Ford şi performanţele economice ale acesteia.  Apoi, preşedintele Jan Gijsen a evidenţiat importanţa unei astfel de colaborări cu unităţile de învăţământ din sistemul preuniversitar în contextul parteneriatul existent deja cu Universitatea din Craiova. În acelaşi timp acesta a insistat asupra respectării termenelor prevăzute în prezentul Acord având în vedere viitorul şi perspectivele prognozate spre dezvoltare în acest domeniu.

amanunte in editia print de maine