Cercetat după ce a împușcat un câine

0
314

Un bărbat din Craiova este cercetat după ce a împușcat un câine în comuna Dubova, județul Mehedinți. Acesta este în atenția oamenilor legii şi pentru uz de armă fără drept, braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Poliţiştii din  Orșova au fost sesizaţi, în seara zilei de 14 martie, de un bărbat de 36 ani, din comuna Şvinița, că, în timp ce se afla pe raza comunei Dubova, a văzut un bărbat care a împușcat un câine. “La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor. În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat de 40 ani, din Craiova, se afla în curtea imobilului pe care îl deține pe raza localității Dubova. El ar fi intenționat să împuște un șacal, aflat pe marginea DN 57. Din motive necunoscute ar fi împușcat un câine aflat în apropiere. Bărbatul este deținător legal de arme, însă verificările au reliefat faptul că nu deține autorizație de vânătoare pentru nicio specie de vânat. Exemplarul canin a fost transportat la o clinică veterinară, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. A fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: nerespectarea regimului armelor și al munițiilor; uz de armă fără drept; braconaj; rănirea cu intenție a animalelor. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: două arme, 19 cartușe cartușe, un tub cartuș cu capsa percutată. Persoana bănuită a fost reținută pentru 24 de ore. Astăzi, bărbatul va fi prezentat unității de Parchet  competentă, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi.