Dolj: Depistați la volan fără permis

0
319

Conform IPJ Dolj, miercuri, 14 martie 2018, în jurul orei 12.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cetate, în timp ce executau controlul și supravegherea traficului rutier în localitatea Cetate, pe DN 56 A, l-au depistat pe Bobi C., 34 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot ieri, 14 martie a.c., în jurul orei 15:15, poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Filiaşi, Formațiunea Rutieră, l-au depistat pe bulevardul Racoţeanu din oraș, pe V. Ştefan, de 33 ani, din comuna Burila Mare, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.