Cinci zile de petrecere… oltenească!

0
895

Meșteșuguri și obiecte tradiționale, costume populare autentice și cântece folclorice reprezentative, artă culinară, mari personalități ale culturii ca Marin Sorescu și Constantin Brâncuși, figuri marcante precum Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și Constantin Brâncoveanu, momente istorice reflectate în fotografii, filme, documente, cărți și ziare – adică tot ce are Oltenia mai de preț – vor fi puse în valoare în cadrul unui eveniment organizat în premieră la Craiova, în perioada 19-24 martie.

Este vorba despre Ziua Olteniei, sărbătorită în urma unei hotărâri de guvern de anul trecut, prin care pe 21 martie această regiune a țării se bucură de o atenție și mai specială. Amplul program de manifestări cuprinde, pe parcursul celor cinci zile, expoziții, proiecții de filme, lansări și prezentări de cărți, conferințe, concerte, competiții sportive. Spectacolul folcloric cu temă istorică „N-auzirăți de-un oltean?” este unul dintre evenimentele intens promovate, fiind „conceput pentru a transmite spiritul oltenesc vesel, iubăreț, isteț, dar și sentimentul patriotic al olteanului”, după cum a subliniat, ieri, Niculina Stoican, manager al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Potrivit primarului Mihail Genoiu, la eveniment vor participa „invitați de renume, cetățeni de onoare, personalități din Craiova și din țară”.

Edilul Craiovei speră ca la edițiile viitoare sărbătoarea Olteniei să ia amploare și să aibă ecouri și la București și, „de ce nu, în străinătate, poate chiar la Bruxelles”, după cum a afirmat acesta.

Parlamentul a adoptat pe 21 martie 2017, cu 213 voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi 25 de abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 21 martie ca Ziua Olteniei. Potrivit textului de lege, sărbătoarea anuală urmează să fie marcată de autorităţile locale şi centrale, precum şi de instituţiile publice de cultură din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-artistic şi ştiinţific. La Craiova, Ziua Olteniei va avea loc, anul acesta, în perioada 19-24 martie.

Municipalitatea vrea, în viitor, un eveniment comun cu celelalte județe

„Au fost implicate foarte multe instituții în acest eveniment, atât din subordinea Primăriei și Consiliului Local Craiova, cât și a Consiliului Județean Dolj. Dorim să transmitem tuturor cetățenilor din țară, și nu numai, faptul că ne mândrim cu personalități care au plecat din zona Olteniei – Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Mihai Viteazul –, cu numele de Brâncuși, care este înrădăcinat în Oltenia, cu Eugen Ionescu sau Jean Negulescu. Probabil că an de an această sărbătoare va lua amploare, probabil că în anul următor vom reuși să reunim toate celelalte județe într-o manifestare comună, de altă natură, și să putem să o prezentăm undeva în București și, de ce nu, și în străinătate, poate chiar la Bruxelles”, a declarat, ieri, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Mai multe expoziții, cu diferite tematici, deschise în foaierul TNC

Programul de manifestări, în care s-au implicat mai toate instituțiile de cultură ale orașului, se va deschide luni, 19 martie, cu o suită de expoziții: „Uniforme și efecte militare de ieri și de azi…”, de costume populare, de artă fotografică, de postere sub genericul „Craiova în Primul Război Mondial”, de meșteșuguri, artă culinară și costume tradiționale din zona Doljului – toate vernisate în foaierul Teatrului Național din Craiova (TNC), și o alta de obiecte tradiționale de patrimoniu – „Oltenia și patrimoniul său UNESCO” – care va fi prezentată la Casa Băniei. În zilele următoare, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui prezentări de cărți, ziare și documente despre Oltenia, lansarea volumului „Marin Sorescu, în anticamera NOBEL”, de Ion Jianu, și conferința „Oltenia în istoria românilor”, cu participarea reputatului istoric și scriitor Alex Mihai Stoenescu.

„Dolju-n bucate” și „Straie populare în miniatură” de la Giurgița

La Centrul Multifuncțional se va deschide expoziția de păpuși și marionete intitulată „Cartea, păpușa, povestea”, iar la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei – o expoziție cu obiecte care au aparținut personalităților din Oltenia și familiilor acestora (Romanescu, Titulescu, Aman, Plopșor ș.a.). Mai multe evenimente „de culoare” vor fi organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj: „Dolju-n bucate” de la Calafat și Giurgița, „Straie populare în miniatură” – cu exponate ale Mihaelei Tomescu, o expoziție de costume tradiționale vechi din colecția Marinelei Pereanu și alta de obiecte decorative din lemn și mobilier pictat, realizate de artizanii Rodica și Viorel Dîlganu. Craiovenii mai sunt invitați la un concert simfonic cu lucrări din repertoriul românesc, susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” – dirijor Cristian Brâncuși (22 martie, ora 18.00, holul Universității) și la Crosul Olteniei (24 martie, ora 9.30, Parcul „Romanescu”).

„N-auzirăți de-un oltean?” – spectacol folcloric cu temă istorică

Intens promovat de municipalitate este spectacolul folcloric cu temă istorică „N-auzirăți de-un oltean?”, care va avea loc chiar pe 21 martie, de la ora 19.00, în sala Teatrului Național „Marin Sorescu”. Spectacolul este realizat de artiștii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” în colaborare cu Muzica Militară a Garnizoanei Craiova și Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, care vor susține un moment artistic alături de soliștii Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican,  Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Ciri Mayer și de formația de dansuri a ansamblului, condusă de Ionel Garoafă. Orchestra ansamblului va fi dirijată de maestrul Nicolae Drăghia. Scenariul și regia spectacolului sunt realizate de conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin. Biletele costă 30 și 40 lei și pot fi cumpărate de la Agenția teatrală și de la sediul ansamblului.

Petrică Mîțu Stoian, în rolul lui… Tudor Vladimirescu!

„Spectacolul este structurat în trei tablouri. Se deschide cu spiritul oltenesc – spiritul acela deschis, vesel, iubăreț, petrecăreț, ospitalier –, într-o clacă oltenească. Ne-am gândit să readucem în atenție acest spirit și tot ce ține de tradiția noastră. În mijlocul spectacolului am gândit un tablou istoric, cu cele patru figuri foarte importante ale Olteniei: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu și Constantin Brâncoveanu. Avem și personaje care se întruchipează în scenă – Tudor Vladimirescu va fi Petrică Mâțu Stoian”, a dezvăluit, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Niculina Stoican, manager al ansamblului. „Purtăm numele unui oltean adevărat, Tudor Vladimirescu, și este o onoare să participăm la un eveniment de o asemenea amploare. Avem elevi talentați, iar în acest spectacol ne vom implica cu un cor care a obținut rezultate deosebite la concursurile de până acum și cu elevi care vor recita poezii”, a adăugat Zamfirică Petrescu, directorul Liceului Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.