Miniştrii Economiei, Agriculturii şi Administraţiei vin la Craiova

0
290

Se anunţă nume importante la Forumul Regional Economic Oltenia, care va avea loc în prima săptămână din luna aprilie a acestui an. Prefectul Nicolae Giugea (fotoo) a declarat, ieri, că în urmă cu două zile s-a întâlnit cu omologii săi din Olteniei, cu care a pus la punct ultimele detalii în ceea ce priveşte participarea fiecărui judeţ la Forumul Economic Regional, a cărui primă ediţie se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie a.c. în Bănie.

Cât despre participanţi, “avem deja confirmare din partea preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, de la ministrul Economiei, Lucian Bode, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, şi, de asemenea, astăzi (n.r. – ieri) de dimineaţă am discutat cu domnul ministru Gabriel Berca şi urmează ca în decurs de două zile să ne confirme participarea domniei sale”, după cum a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Totodată, acesta a adăugat că, în continuare, la Prefectura Dolj vin solicitări din partea ambasadelor. “18 ambasade au confirmat deja participarea. Eu zic că va fi o treabă importantă la nivelul regiunii Oltenia. Mi se pare nedrept ca Oltenia să fie una dintre cele mai sărace regiuni din UE. Nu ne merităm această soartă. Dacă noi, cei care avem această posibilitate să organizăm, să arătăm ce ştim să facem, ce posibilităţi şi potenţial avem, nimeni altcineva nu o să o facă”, a mai spus Nicolae Giugea.