Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului continuă şi în acest an programul Euro 200 prin care sprijină elevii să-şi achiziţioneze un calculator. Condiţia principală pentru a beneficia de program este ca venitul maxim brut pe membru de familie să nu depăşească 150 de lei. Cererile pentru înscriere se depun la unităţile de învăţământ unde elevii sunt înmatriculaţi, până pe 21 aprilie a.c.
„Programul Euro 200 este reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că după depunerea solicitărilor pentru programul Euro 200, în perioada 19 aprilie – 19 mai, se vor efectua anchete sociale. Datele vor fi centralizate în intervalul 19-28 mai şi vor fi transmise Ministerului Educaţiei. Lista beneficiarilor va fi publicat pe 1 iunie pe site-ul ministerului şi va fi transmisă, ulterior, şi unităţilor de învăţământ din teritoriu”, a precizat Doina Iliuţă, şef Serviciu Salarizare reţea şcolară din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Elevii care se vor afla pe lista beneficiarilor vor intra în posesia bonurilor valorice în perioada 24-30 iulie a.c.