Sume suplimentare mai mari, prin creditul de refinanţare

0
393

Începând cu data de 7 martie, clienţii Băncii Româneşti pot opta pentru o refinanţare a creditelor existente, cu posibilitatea obţinerii de sume suplimentare în limita capacităţii lor de rambursare . Suma totală ce poate fi împrumutată poate reprezenta maxim 70% din valoarea garanţiilor imobiliare. “Eliminarea acestei limite de creditare vine să satisfacă nevoile actuale ale clienţilor noştri, oferindu-le posibilitatea unor finanţări suplimentare”, a declarat Lakis Couninis, Director Executiv Unitate Retail.  Sumele suplimentare pot fi folosite pentru acoperirea eventualelor costuri adiţionale aferente creditului, cum ar fi taxele notariale sau pentru nevoi personale. Conform ofertei Băncii, valabile până la 30 aprilie 2011, la acordarea acestui produs, nu se plăteşte comision de analiză dosar, nu se solicită asigurare de viaţă, iar costul aferent evaluării şi asigurării imobilului este suportat de către bancă.  Perioada maximă de acordare a creditului este de 25 de ani, suma minimă fiind de 10.001 euro sau 35.001 RON, iar cea maximă de 80.000 de euro sau 336.000 RON. Pentru exemplificare, la fiecare 10.000 EUR împrumutaţi pe 25 de ani, rata lunară este de 75 EUR.