Un nou operator aerian va activa din această primăvară pe Aeroportul Internațional Craiova

2
2022

Un nou operator aerian va activa din această primăvară pe Aeroportul Internațional Craiova (AIC), oferind în prima etapă o cursă directă către Forli (Italia), potrivit unui anunț făcut luni de către președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

„Conducerea aeroportului a reușit să stabilească o colaborare cu compania Lumiwings, din Grecia, care va pune la dispoziția călătorilor din Oltenia încă o destinație din Italia. Primele zboruri de la și către Forli vor avea loc în data de 23 aprilie, iar noua rută aeriană directă are prevăzută o frecvență de operare de 2 curse pe săptămână, în zilele de luni și vineri.

O altă veste bună este că, din data de 4 iunie, acest itinerar va fi completat, astfel încât se va putea călători, cu escală la Forli, pe relația Craiova – Trapani, ceea ce deschide o nouă posibilitate de petrecere a vacanțelor.

Ne bucurăm să constatăm că efortul constant pe care îl facem pentru a moderniza infrastructura aeroportuară și a îmbunătăți dotările este de natură să-i convingă pe operatorii de zboruri și să crească interesul acestora pentru AIC“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, a precizat că biletele pentru ruta Craiova – Forli pot fi deja rezervate pe pagina de internet a operatorului. „Suntem fericiți să anunțăm o nouă rută din Craiova către Forli – Italia și, totodată, un nou operator aerian, Lumiwings, pe AIC. Zborurile vor începe în luna aprilie, rezervările fiind deja disponibile pe site-ul www.lumiwings.com“, a afirmat Sorin Manda, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova.

 

2 COMENTARII

  1. domnu’ director transpira rezolvand moduri noi de cheltuire a banilor afara din tara … si amaratii zumzaie pe langa dumnealui ca cica uite ce se zbate pentru locurile astea …

Comments are closed.