Orice iniţiativă agricolă de impact trebuie discutată ca-ntre „prieteni”! / Ambasadorii SUA şi Israelului, în vizită, unul după altul, la ministrul Agriculturii

0
737

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, l-a primit pe E.S. Hans Klemm Ambasadorul SUA în România, joi, 11 februarie 2016. Ulterior, în aceeaşi zi, a urmat întâlnirea cu E.S. Tamar Samash, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Israel în România. S-a discutat despre proiectul Legii cooperaţiei şi despre Programul „Primul tractor/utilaje agricole”, o iniţiativă a Ministerului Finanţelor Publice menită să stimuleze asocierea producătorilor agricoli. România are o datorie externă pe termen lung de 72 de miliarde de euro, la sfârşitul lui noiembrie 2015, potrivit datelor BNR. De aceea, e firesc ca despre agricultura României să se discute cu ambasadorii satelor care deţin capitalul împrumutat, mai ales că ministrul român al Agriculturii încearcă o revigorare a sectorul prin proiectele de lege sus-menţionate. Până una-alta, ţara nostră se pregăteşte să creeze Corpul ataşaţilor agricoli la nivel de ambasadă, ce vor avea calitatea de membri ai Corpului diplomatic şi consular.

În timpul discuţiilor, diplomatul american a explicat că priorităţile Ambasadei SUA sunt promovarea securităţii, a statului de drept şi a prosperităţii celor două ţări şi a remarcat că există multe elemente de interes comun în ce priveşte agricultura. În acest sens, Ambasadorul SUA a menţionat că trebuie avută în vedere intensificarea schimbului de experienţă între instituţiile academice pe domeniul cercetării agricole, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor comerciale dintre cele două ţări.

Ministrul Achim Irimescu a prezentat câteva dintre priorităţile pe care şi le-a propus pentru mandatul său, respectiv simplificarea tuturor procedurilor pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene şi pentru aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC) şi a Politicii Comune de Pescuit, restructurarea cercetării, stimularea fermelor mici să se asocieze şi să producă pentru piaţă.

Tot la mâna fondurilor europene!

Fondurile comunitare importante de peste 20 mld. euro aferente sectorului agricol românesc ar trebui să ofere operatorilor noştri o şansă reală în creşterea competitivităţii şi a accesului pe piaţă. În contextul interesului general al ţării noastre de a creşte productivitatea şi de a consolida poziţia economică a industriei agroalimentare, ministrul Irimescu a subliniat importanţa colaborării cu Statele Unite ale Americii, în ce priveşte schimbul de experienţă privind  managementul fermei. „România este o ţară cu produse de foarte bună calitate, realizate mai ales în ferme de dimensiuni reduse. Know how–ul dumneavoastră poate aduce plus valoare în crearea de cooperative”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agroalimentar al României. Astfel, în primele nouă luni din anul 2015, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 63%, iar achiziţiile din statele membre au deţinut o pondere de 80,8%. Aşadar, importăm cu aproape 18% mai mult decât exportăm! Şi a trecut un sfert de veac de la trecerea la capitalism!?

Se va constitui corpul ataşaţilor agricoli la nivel de ambasade

În cadrul întâlnirii, Achim Irimescu i-a prezentat Ambasadorului SUA cele două componente avute în vedere de Guvernul român: proiectul legii cooperaţiei ce vizează facilităţi fiscale pentru cei care se asociază şi programul „Primul tractor/utilaje agricole”, iniţiativă a Ministerului Finanţelor Publice menită să stimuleze asocierea producătorilor agricoli.

O altă temă abordată s-a referit la importanţa acordului (Transatlantic Trade Investment Partnership – TTIP) aflat în negociere între UE şi SUA care poate atrage investiţii importante şi în sectorul agricol românesc şi impulsiona schimburile comerciale dintre cele două ţări. E.S. Hans Klemm a apreciat că dezvoltarea relaţiilor bilaterale ar permite o mai bună promovare de ambele părţi. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, i-a prezentat Ambasadorului Statelor Unite ale Americii şi proiectul privind constituirea corpului ataşaţilor agricoli în cadrul ambasadelor României din diferite ţări ale Uniunii Europene şi în ţări terţe, inclusiv în Statele Unite ale Americii. România va avea primul ataşat agricol, în Iordania, până la finele lunii martie, suma totală alocată pentru cei 10 -11 ataşaţi agricoli fiind estimată la 500.000 de euro, a declarat, recent, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, într-o conferinţă de presă.

A fost de asemenea menţionat interesul părţii americane de a organiza o vizită oficială  în cursul anului 2016, întâlnirile cu oficiali din cadrul Departamentului pentru Agricultură, reprezentând cea mai bună oportunitate pentru punerea în practică a celor discutate.

Israelul laudă calitatea solurilor româneşti

După discuţia cu reprezentantul SUA, ministrul Achimescu a primit-o pe E.S. Tamar Samash, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Israel în România. Ministrul român a subliniat importanţa colaborării cu statul Israel pe trei domenii importante pentru România, respectiv cercetarea, irigaţiile şi cooperativele, exprimându-şi intenţia de a identifica modalităţi concrete prin care ar putea fi transferat know-how-ul de care Israelul dispune către ţara noastră.

Una dintre propunerile E.S. Tamar Samash a fost aceea de a găsi o variantă pentru acordarea de burse studenţilor români din agricultură, precum şi trimiterea unor delegaţii de experţi din Israel în România pentru a identifica nevoile ţării noastre, pentru ca ulterior să fie propuse soluţii concrete de cooperare. Ambasadorului i-a fost prezentat şi proiectul privind constituirea corpului ataşaţilor agricoli în cadrul ambasadelor României din diferite ţări ale Uniunii Europene şi din ţări terţe, inclusiv în Israel. În opinia doamnei Ambasador, România are multe avantaje pe care trebuie să le pună mai bine în valoare, între acestea amintind calitatea solului, condiţiile climatice, fructe şi legume dar şi produse de origine animală de foarte bună calitate. În acest sens, ministrul Irimescu a punctat că este foarte importantă asocierea fermierilor în cooperative, pentru a–şi eficientiza exploataţiile şi a le orienta către piaţă.

În ce priveşte relaţiile de colaborare între România şi Israel menţionăm că acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru cooperare în domeniul agriculturii, semnat la Ierusalim la 3 august 1998, a fost reînnoit prin semnarea la 24 octombrie 2013 a Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Statul Israel.

Vânzarea terenurilor către străini, un genocid economic

În România sunt 13,5 milioane de hectare de teren agricol, din care 8,5 milioane de hectare de teren arabil. Până în prezent, 10 fonduri de investiţii externe deţin circa 10% din terenul arabil al României. Cum alte state europene ţin cu dinţii de propriile suprafeţe agricole şi nu le înstrăinează, la noi, graţie unui ministru „patriot” – Daniel Constantin, încă rulează filmul: „Avem pământ de vânzare! Vreţi?”. Poate, şi timpul o va dovedi, este cea mai mare greşeală din ultimele decenii care s-a putut face cu această resursă naturală incomensurabilă şi intangibilă a României. Totuşi, ministrul actual al Agriculturii dă semnalul că vrea să schimbe situaţia şi să introducă condiţii restrictive la achiziţionarea de către persoane fizice străine a terenurilor agricole din ţara noastră.

“Situatia terenurilor agricole este o una naţională, nu comunitară. Ne-a spus-o chiar UE. Fiecare ţară are interesele ei, fiecare guvern îşi apără foarte bine interesul naţional. Apropos de scuza guvernului, cum că ne obligă UE să liberalizăm piaţa funciară. Nu ne obligă UE, nu ne obligă nimeni! Nu are nimeni grija noastră. Nu are nicio treabă UE. Este doar problema guvernului. La articolul 65 din Tratatul de aderare la UE se spune clar, că fiecare ţară îşi protejează siguranţa alimentară, cum ştie mai bine şi îşi gestionează şi protejează terenul, cum ştie mai bine. Mai există şi partea de integritate teritorială a ţării, cu trimitere la Constituţie”, ne-a declarat, telefonic, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România. Nu înainte de a arăta cu degetul spre fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, cel care ar fi depuse toate diligenţele, ca Legea privind vânzărea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan să fie adoptată de Parlamentul român.