Adoptată cu o largă majoritate de 136 voturi „pentru”, faţă de numai 16 „contra”, moţiunea primarului Florenţei prezentată în conducerea Partidului Democrat (PD), care asigură majoritatea în actuala coaliţie, a trecut, Matteo Renzi propunând „o schimbare de guvern pentru a deschide o nouă fază”. Încă de la preluarea conducerii PD, în luna decembrie anul trecut, şi a unui acord, convenit la mijlocul lunii ianuarie, pe o nouă lege electorală, cu Silvio Berlusconi, Matteo Renzi s-a arătat „nerăbdător”, înmulţindu-şi atacurile împotriva Executivului condus de Enrico Letta, acuzat de lentoare şi lipsă de determinare. În pofida pactului dintre cei doi politicieni privind continuarea acţiunilor Guvernului Letta până la finele anului în curs. O mică paranteză: în conformitate cu estimările publicate ieri, 14 februarie a.c., printr-o creştere economică de 0,1% din PIB, în al patrulea trimestru al anului trecut, Italia a pus capăt, după doi ani consecutivi, recesiunii, cea mai lungă după al doilea război mondial. Pe ansamblul anului trecut însă, PIB-ul s-a contractat cu 1,9%. Datoria publică rămâne la 130% din PIB. „Criză de Guvern. Renzi se îndreaptă spre Palatul Chigi (sediul Guvernului), cu unda verde a PD”, a titrat cotidianul „La Stampa”, joi seara, în ediţia online. Guvernul Enrico Letta supravieţuise, în octombrie, ultimei fronde a lui Silvio Berlusconi, care ceruse Partidului Libertăţii să se retragă din coaliţia de guvernare. Angelino Alfano, tânărul crescut de Il Cavaliere, a ales să-şi continue drumul sacrificându-şi mentorul procedurilor judiciare. Pentru a câştiga încrederea, Letta avertizase cu „riscul fatal” pentru Italia. Concis, chirurgical şi crud, Matteo Renzi (38 de ani , absolvent de Drept şi tatăl a trei copii), n-a lăsat nici o şansă rivalului său joi, 13 februarie a.c., în faţa celor 160 de membri ai Comitetului director al PD (stânga) solicitând „un nou guvern”. O licenţiere în direct. Şi o mostră de cinism fără egal. Fiindcă niciodată un prim-ministru basculat n-a primit atâtea „omagii” pentru munca sa „delicată”. Riscul este mare. Precedentul data din 1998, când Massimo D’Alema, care se vedea viitor lider al stângii, a acceptat să-i succeadă lui Romano Prodi. Dar Matteo Renzi ignoră orice precedent şi merge mai departe. După ce a câştigat mandate (preşedinte de provincie, primar, secretar general PD), vrea să se oprească la Palatul Chigi, sediul Consiliului de miniştri. Ca politicieni îi preferă pe Bobby Kennedy, Tony Blair şi Barack Obama. Acordul său din 18 ianuarie a.c. cu Silvio Berlusconi, pe un proiect de reformă electorală, şi garantarea stabilităţii guvernamentale îi crează probleme chiar în faţa lui Angelino Alfano, liderul unui grup important la Senat. Primarul Florenţei, oraşul lui Machiaveli şi Medici, nu este numai un politician charismatic, ci, se pare, şi un excelent strateg politic. Presa de opoziţie îi aduce aminte că datoria Florenţei a crescut, în 2012, cu 179 milioane euro, ajungând la peste 750 milioane euro. Reducerea impozitelor locale a fost compensată de creşterea altor taxe, mai puţin vizibile pentru contribuabilul de rând. Potrivit unui sondaj, realizat în august 2013 de revista „Grazia”, 26% din femeile intervievate îl consideră potrivit pentru un flirt, iar 28% ar dori să fie salvate de el „în caz de incendiu”. Aşa că dragostea faţă de Matteo Renzi ar putea salva Italia.
