Conferinţă pe teme de interes pentru tineri

0
413

Asociaţia Euro Agora în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova vor organiza joi, 20 februarie, începând cu ora 14.00, o conferinţă ce va reuni reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj şi ai Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul întâlnirii, vor fi puse în discuție teme precum „Biserica – rolul ei în societate şi şcoală” (pr. conf. dr Ioan Picu Ocoleanu, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei), „Poliţistul – prietenul cetăţeanului. Riscuri şi prevenţii” (susţinută de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj), „Suflet de copil” (ing. Gheorghe Duduială – Asociaţia Euro Agora). „Seria acestor întâlniri libere cu tineri, elevi şi studenţi a apărut din nevoia de comunicare, de a fi mai aproape de tânăra generaţie, prin găsirea unor răspunsuri la întrebările acesteia”, precizează organizatorii. Conferința se va desfășura la Casa Studenţilor din Craiova, intrarea fiind liberă.