Deputatul Iulian Bulai (USR), preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, a găsit de cuvinţă să exprime, fără trac, pe Facebook, propriile sale gânduri de „Ziua Culturii Naţionale”, care este şi ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu. În opinia sa, oricum greu de definit, dacă poetul naţional ar fi trăit „ar fi semnat pentru Fara penali în funcţii publice; ar fi eliminat pensiile speciale; ar fi desfiinţat inspectoratele şcolare pe care le ştia bine; ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8 pentru a ajunge mai repede de la Iaşi la Viena, ar fi reformat radical TVR, SRS şi CNA”. Pe scurt, ar fi devenit, fiindcă asta e concluzia, membru USR. La o asemenea însemnare ignară, maniaco-depresivă, încropită iresponsabil, la repezeală, cu tupeu sinucigaş, nu poţi parcurge decât toate treptele iritării: stupoare, furie, sudoare rece, stânjeneală, milă, dezgust, tânjală, apostazie, mă rog tot ce se poate închipui ca reacţie faţă de o monstruasă inadecvare, de o anxietate pârjolitoare. Tonul textului e neuroastenic: un amestec de înţelepciune virginală şi memorie tulbure, partitura unei dăscăleli baritonale, cu un braţ de ochelar dus spre buze şi o carte pe genunchi. Comicul e la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical -are o repetiţie supărătoare “mai repede”, în aceeaşi frază- cultural), al acesui moment de brambureală şi impostură, are efectul paradoxal al unui panseu antologic la care râzi, suferi şi nu speri. Acum, nu avem de unde cunoaşte ce a citit la viaţa lui, -CV-ul e destul de întortocheat- preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, din opera marelui scriitor. Părerea noastră sinceră este că s-a oprit la… „Somnoroase păsărele”, pe care în platitudinea şcolară, nu a înţeles-o. Dacă n-ar fi ceea ce este, mai exact preşedintele Comisiei de cultură de la Camera Deputaţilor, Iulian Bulai n-ar trebui luat în seamă. Fiindcă nu te poţi pronunţa nonşalant, cu un fel de promptă suficienţă asupra unui mare scriitor al neamului şi asupra unei opere care depăşeşte măsura obişnuitului, decât dacă ai ceva cunoştinţe, câţiva ani de studiu răbdător şi mult curaj. Un erudit al Craiovei, scriitorul Constantin Barbu, care a trudit ani de-a rândul la opera marelui scriitor, lasă posterităţii „Arhiva Eminescu” -21 volume; „Biblioteca lui Eminescu” – 235 volume; „Codul invers. Arhiva nebuniei şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu” – 21 volume. Am dat un exemplu edificator. Nu îmi pot imagina cum ar arăta o întâlnire între Constantin Barbu şi Iulian Bulai, pe un platou de televiziune, discutând despre Mihai Eminescu. Ce face deputatul Iulian Bulai pe Facebook e un fel de gazetărie la botul calului. Suntem gata să acceptăm stilul informal, firescul atitudinii şi al vorbirii. Cu condiţia să nu devină prost gust şi proastă creştere. Recursul infantil la relaxarea ostentativă a brăcinarilor –deputatul îl numeşte „Mihai” pe marele scriitor- este inoportun, dizgraţios, riscant. Nu te poţi mişca pe scena culturii naţionale, cum te mişti între mese la o reuniune privată cu colegi de partid, care se întrec în mici ironii ţanţoşe. Iulian Bulai face parte din elita unei formaţiuni politice şi unda de frivolitate prost plasată, -nu este la prima gafă- începe să deranjeze. Cultura este aşadar, pe mâini bune. USR-Plus a ales dintre cei „aleşi” pe listele sale de campanie şi a livrat pentru Comisia de cultură „o marfă inadecvată”. Din păcate. Şi e regretabil.
Una dintre cele mai frumoase citate ale lui Eminescu ,dupa opinia mea ,ar fi aceasta:,, viata este un lucru pierdut pentru cel care nu a trait cum ar fi vrut”! Poate ca si omul statuie ,acest Iulian Bulai m s-ar fi vrut altceva decat este ! Marele nostru geniu,Eminescu ,ar fi spus (daca ar fi fost inca in viata !)despre piticul Bulai,, ideea valorii este relativa,caci fiecare o masoara in functie de interesul sau”!
Sa-l ignoram pe acest …ignorant, domnule Cantar! Romanii au si vor avea nevoie de opera eminesciana , etern!
Comments are closed.