Emmanuel Macron s-a adresat, ieri, francezilor, printr-o lungă scrisoare deschisă, invitându-i să participe la o mare dezbatere naţională, de astăzi până la 15 martie a.c., în speranţa calmării nervozităţii „vestelor galbene”, ale căror manifestări săptămânale au ajuns la „actul 9”. Dezbateri ar urma să fie organizate în toate localităţile Franţei, beneficiind de participarea primarilor, aleşilor locali şi regionali, parlamentarilor. Chiar astăzi, Emmanuel Macron se va deplasa în Grand Bourgtheroulde (Vest) alături de 600 de primari şi aleşi din Normandia. Teme precum fiscalitatea şi cheltuielile publice, organizarea statului şi serviciile publice, tranziţia ecologică, democraţie şi cetăţenie, migraţia, sunt prevăzute distinct, alături de alte numeroase chestiuni, poarta rămânând deschisă şi pentru referendumurile privind iniţiativele populare. Este prevăzută suprimarea ISF (impozitul pe avere). Pe chestiunea delicată a migraţiei, se reafirmă dreptul de azil, care nu trebuie pus în discuţie, „dar se cere francezilor, dacă doresc, să fixeze obiective anuale definite de parlament”. În 2017, circa 262.000 de străini au obţinut un prim titlu de sejur, în afara resortisanţilor europeni, din care peste 40.000 pentru motive de umanitate, şi 91.000 în cadrul migraţiei familiale. Transformarea nervozităţii din stradă în soluţii concrete, rămâne un deziderat, promisă fiindc luarea în consideraţie a rezultatului consultărilor. Pentru nu puţini analişti, scrisoarea lui Emmanuel Macron este derutantă. „Jocul” este important, dar exerciţiul rămâne periculos. Caută preşedintele francez un nou suflu? De bună seamă. Există şi părerea că marea dezbatere civică ar putea constitui unul din actele fondatoare ale unei noi guvernări, care este promisă, dar cu condiţia de a ţine cont de ceea ce rezultă din dezbateri. Pentru ca sistemul democratic să trăiască în afara scadenţelor electorale, se poate adopta soluţia consultării cetăţeneşti în anumite momente, prin promovarea referendumurilor pe iniţiative cetăţeneşti. Ceea ce există şi în alte ţări. Exerciţiul de revigorare a democraţiei şi politicii pare de luat în seamă, scrisoarea fiind mai mult decât un angajament, ea fiind de-a dreptul un contract al naţiunii.
Problema principală vizează modelul de societate, şi aici discuţiile sunt aprinse: nu socialul trebuie să se sacrifice economicului, cum doreşte liberalismul mondialist, ci economia să fie în serviciul socialului. Emmanuel Macron ştie că nu poate avea loc o reducere sensibilă a taxelor şi impozitelor, fără a se proceda identic cu cheltuielile din sectorul public. Promitea la începtul mandatului său suprimarea a 120.000 de posturi de funcţionari în cinci ani şi, formal, Executivul nu a renunţat la acest obiectiv. Reacţiile erau previzibile. Pentru zecile de mii de „veste galbene” care au reuşit în numai două luni, destabilizarea şi decredibilizarea mandatului lui Emmanuel Macron, cum nicio altă mişcare socială nu a reuşit, poate fi bifată o victorie, ele considerând că dezbaterea reală este acum… în stradă. Pentru opoziţia de stânga, dreapta, sau de extrema-dreaptă, umilită în alegerile prezidenţiale din mai 2017, ocazia de a-şi lua revanşa asupra unui preşedinte aflat în corzi, situaţia este de-a dreptul ideală, în perspectiva apropiatelor alegeri europarlamentare. Emmanuel Macron se află, indiscutabil, în dificultate, după mai puţin de doi ani de mandat. S-a pregătit să devină un lider european de referinţă, a enunţat un model de reformare a Uniunii Europene – „Refonder l’Europe” (un capitol al cărţii sale „Revolution”, care a apărut înainte de a ajunge preşedinte) –, şi s-a grăbit, înainte de a-şi rezolva problemele majore de care era bănuit a le fi cunoscut, fusese şi ministru al Economiei în guvernul Manuel Valls, din propria ţară, în care este restaurată o luptă de clasă ce se credea abolită. Când calmul îşi va reveni, responsabilităţile unora şi altora vor putea fi lucid decantate. Dar până atunci va mai trece mult timp.
