Peste 500 de tineri români, câștigătorii celei de-a doua runde #DiscoverEU

0
421

551 de tineri cu vârsta de 18 ani din România au fost selectați pentru a primi permise de călătorie #DiscoverEU. Participanții vor avea posibilitatea de a călători între 15 aprilie și 31 octombrie 2019, pe o perioadă de până la 30 de zile. Peste 14.500 de tineri din toată Europa au fost selectați, din cei 80.000 înscriși.

Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Este minunat să vedem cum tinerii europeni utilizează DiscoverEU pentru a-și cunoaște continentul. În total, aproape 180 000 de tineri din întreaga Europă au depus cereri în timpul celor două runde din 2018; și mulțumită acestei inițiative, am acordat până acum unui număr de aproximativ 30 000 de tineri șansa de a explora culturile și tradițiile Europei și de a se conecta cu alți călători, precum și cu comunitățile pe care le vizitează. Modul în care acești tineri explorează Europa prin intermediul unei călătorii personale reprezintă o sursă de inspirație. DiscoverEU le permite să își planifice propriile călătorii, să își împărtășească poveștile pe platformele sociale și să își facă noi prieteni.”