Ziua Culturii Nationale

0
441

Devenită, începând cu anul 2011, prilej de omagiere a poetului Mihai Eminescu, precum şi a valorilor româneşti, Ziua Culturii Naţionale figurează în agenda mai tuturor instituţiilor de cultură şi educaţie. La Craiova este marcată astăzi prin spectacole, concerte, recitaluri de poezie, expoziiţii de carte, precum şi alte evenimente dedicate împlinirii 168 de ani de la naşterea lui Eminescu.

Fragmente din creaţia a 30 de poeţi şi din lirica populară au fost alese de actorul Emil Boroghină spre a fi prezentate în spectacolul „Treptele Unirii”, evenimentul prezentat în Sala „Ion D. Sârbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, începând cu ora 19.00, şi transmis în direct de TVR 3 şi TVR Craiova. La Filarmonica „Oltenia” are loc la recitalul „Pianul cu poeme”, invitate fiind pianista Ioana Maria Lupaşcu şi actriţa Daniela Nane, iar Opera Română Craiova organizează, de la ora 19.00, la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, concertul „Memoria versului”. De asemenea, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” se deschid expoziţiile de carte „Mihai Eminescu – poet naţional – poet universal” şi «Exilul Românesc: „ÎN” şi „DINCOLO” de Cultura Naţională».

Ziua Culturii Naţionale este marcată de Muzeul Olteniei prin organizarea evenimentului
„Ziua Porţilor Deschise”. Accesul vizitatorilor este gratuit la toate cele trei secţii – Istorie-Arheologie, Ştiinþele Naturii, Etnografie – în intervalul orar 9.00-17.00. Şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” îşi deschide porţile spre vizitare, între orele 10.00-18.00. Vizitatorii vor putea intra în
culise, în atelierele de producţie ale Fabricii de Poveşti, în depozitul cu păpuşi, decoruri, costume şi elemente de recuzită din spectacolele care au îmbogăţit de-a lungul timpului repertoriul teatrului.

Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale prin Legea nr. 238/2010.