Felix Grigore: „Craiova va mai transfera 2 jucători”

0
315

Conducătorul delegaţiei alb-albastre în Antalya, Felix Grigore, a explicat schimbarea locului de cantonament imediat după aterizarea pe pământ turcesc, aceasta fiind efectuată din motive climaterice. „Am făcut această schimbare, a fost dorinţa mea, pentru că vremea e nefavorabilă în aceste zile în Antalya. Acolo unde mă gândisem la început să mergem în cantonament, chiar dacă era un hotel pe malul mării, era o zonă muntoasă şi ploile erau mult mai puternice decât în zona în care ne aflăm. De aceea am decis să venim în Belek, la un hotel chiar mai bun decât celălalt. Eu, ca şi manager, îmi doresc să le putem pune la dispoziţie tot ce au nevoie, însemnând terenuri bune de antrenament, cazare bună, masă foarte bună, astfel încât la începutul returului să fie apţi din toate punctele de vedere” spune managerul general al Craiovei.

Felix Grigore a vorbit şi despre adversari alb-albaştrilor din cele două stagii de pregătire: „Eu şi anul trecut mi-am dorit adversari tari. Lumea mă întreba de ce nu am avut oponenţi puternici. Eu spuneam tot timpul că şi adversarii trebuie să-şi dorească să joace cu noi. Chiar dacă eram şi atunci Universitatea Craiova, un brand, eram totuşi o echipă de divizia a doua. În acest moment punem noi condiţiile şi acceptăm sau nu adversari. Acesta este motivul pentru care avem meciuri atât de tari. Jocurile de verificare sunt doar pentru a da o forţă grupului. Este bine să le câştigi pentru că victoriile aduc victorii, este ştiut asta. Dar nu înseamnă că dacă învingi în toate jocurile amicale eşti deja campion, ori dacă le pierzi pe toate retrogradezi. Amicalele sunt făcute pentru ca antrenorii să vadă ce lipsuri avem la echipă, ce ne mai trebuie, unde să acţionăm”.

În sfârşit, managerul general a promis că vor mai veni încă 1-2 jucători pentru a se completa lotul: „În vară era nevoie pentru că doar ce promovasem din liga a doua şi trebuia un schimb masiv de jucători. Acum am adus doi jucători, nu au plecat foarte mulţi. Noi oricum am avut un lot numeros, dar sunt convins că va mai veni cel puţin un jucător, poate doi”.