Vorbele mamei lui Napoleon…

0
394

La Vila Lac au început negocierile între partidele „de dreapta”, toate perdante, la recentele alegeri parlamentare –PNL, USR-Plus şi UDMR- care intenţionază să coaguleze viitoarea majoritate parlamentară, oricum fragilă şi să formeze viitorul guvern, „probabil” în jurul ministrului de Finanţe –actualemnte- Florin Câţu, oferta liberalilor. Semnalele, după prima rundă a discuţiilor, pornite cu stângul pe tobă, nu se arată optimiste, dar nu sunt motive mari de impacientare. Deşi, vorba românească „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă” are tâlcul ei. Se spune, şi citatul figurează între vorbele mari, care au făcut vogă în istore, că mama lui Napoleon, Letiţia Bonaparte, afirma de fiecare dată, după o bătălie câştigată de fiul ei „pourvu que ca dure” (măcar de ar ţine). Subtonul unei nelinişti organice şi fireşti ce transmitea euforicilor că omul pe care îl ocoleşte îndoiala riscă să eşueze. Mutas-mutandis în politica noastră, vorbele Letiţiei Bonaparte au actualitate deplină. Liberalii, useriştii şi udemeriştii au avut destul timp să se cunoască, reciproc, în Parlament, de-a lungul timpului, pe când afişau –referirea vizează cu precădere primele două partide- cu o dezinvolutră dementă contra social-democraţilor, tot felul de scandări, susţinându-se reciproc, la moţiuni de cenzură şi atâtea alte împrejurări, când mărşăluiseră alături „cu sinceritate”, în atâtea şi atâtea bătălii, pentru a vedea acum că formulele de convieţuire cordială nu se prea coagulează. Liberalii vor postul de premier, cel de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar şi ministerele importante precum Justiţia şi Finanţele, ceea ce useriştii nu doresc să audă. Udemeriştii ştiu din vasta lor experienţă politică să joace cartea negocierilor abile şi nu vor rămâne cu mâna goală. Mai mult, jocul lor va fi atât de bine condus tactic de Kelemen Hunor încât impresia generală să fie aceea că manevrele impure negustoreşti, căutarea de privilegii, feloniile mărunte, ale liberalilor şi useriştilor, vor reedita doar marea linie directoare din politica autohtonă „a te face frate cu dracul ca să treci puntea”. „Măcar de ar ţine” spunea Letiţia Bonaparte şi mai mult ca sigur asta gândeşte şi Klaus Iohannis, convins însă că „alianţa” nu va dura, fiindcă zidurile castelului imită piatra, dar sunt din cărămidă ieftină. Că udemeriştii îşi vor da mâna cu liberalii ţinându-se de nas e un provizorat, din dorinţa de a încropi o coaliţie, în care înţelepţii se află pe aliniamentul partidului lui Kelemen Hunor. Spectacolul va fi luminos, mai ales că s-ar putea ca Ionel Dancă, Raluca Ţurcan, Violeta Alexandru, Monica Anisie, „Grindă”, toţi aflaţi în anturajul lui Ludovic Orban, să nu prindă nimic. În fine, ca de atâtea ori se va dovedi că există grade ale răului, distincte trepte ale indigenţei, că faţă de Dan Barna sau Dacian Cioloş, Marcel Ciolacu are un aer distins, spre care se poate privi galeş, că social-democraţii sunt nişte demoni minori, şi există o soluţie mult mai notabilă, decât cea încropită în chinuri la Vila Lac. Desolidarizarea aceasta ar echivala însă cu o condamnare, date fiind mai ales condiţiile în care s-a pus problema. Dan Barna şi Ludovic Orban vor fi perdanţii acestor negocieri. Cu siguranţă. Cel din urmă nu mai poate conduce guvernul din cauza lui Klaus Iohannis care i-a cerut demisia şi vrea să aibă acum, pe reţeta Liviu Dragnea, Camera Deputaţilor. Cel dintâi are imaginea lui Clotilde Armand şi a celor petrecute la alegerile locale la Sectorul 1. Ce paradox! Înainte de a se certa între ei, nu chiar ca la uşa cortului, în cadrul negocierilor, cei prezenţi la discuţii vor avea de dat explicaţii la nivelul partidelor din care fac parte, şi din care nu vor ieşi bine. Dar să vedem ce va aduce şi ziua de astăzi, când încep şi discuţiile de la Cotroceni.