Lotul Craiovei a plecat cu trenul spre Bucureşti, pentru derby-ul cu Dinamo

0
547

Ultima deplasare a anului, cea pentru derby-ul cu Dinamo, programat sâmbătă, de la ora 20, în Ştefan cel Mare, a fost făcută de Universitatea Craiova cu trenul. Motivul: evitarea traficului din Balş şi de la intrarea în Bucureşti, la început de week-end. Astfel, drumul până în Capitală va fi parcurs de lotul Craiovei în numai 3 ore, autocarul urmând să preia echipa de la Gara de Nord. Oltenii au închiriat un vagon de tren, pe care l-au personalizat pe exterior, cu stema cu leul a Ştiinţei. Gică Craioveanu a ţinut să fie alături de alb-albaştri, el luându-şi cu el şi mascota pe care obişnuia să o transmită galeriei în anii 90, când devenea de 2 ori golgheter al campionatului. Mitriţă şi compania le-au oferit eşarfe cu însemnele Universităţii Craiova „naşilor” din tren şi le-au promis că vor veni cu 3 puncte din Ştefan cel Mare.