Theresa May, la Bruxelles după eşecul din Camera Comunelor privind votul pentru Brexit

0
395

Premierul britanic Theresa May se deplasează astăzi la Bruxelles, pentru summitul Consiliului European din perioada 14-15 decembrie, după eşecul înregistrat în Camera Comunelor privind votul pentru procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Camera Comunelor a adoptat, aseară, un amendament referitor la procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, în contextul în care mai mulţi deputaţi conservatori au votat împotriva Guvernului Theresa May. Decizia stabileşte că Parlamentul trebuie să adopte propriul proiect al acordului final pentru Brexit. În cadrul unei cine la Bruxelles, Theresa May le va prezenta liderilor europeni argumentele pentru avansarea negocierilor pentru Brexit la faza a doua, în care să poată fi discutate viitoarele relaţii comerciale. „Primul ministru va spune că ajungerea la acordul privind prima fază a necesitat compromisuri din partea ambelor părţi, dar a fost obţinut un acord corect”, a declarat un oficial guvernamental britanic. Un aspect important al discuţiilor de astăzi şi mâine este reprezentat de perioada de tranziţie post-Brexit, de aproximativ doi ani. UE a transmis că vrea să demareze negocierile în acest sens, dar Blocul comunitar are nevoie de mai multă claritate cu privire la modul în care Marea Britanie consideră relaţiile viitoare. Decizia Camerei Comunelor este prima înfrângere pe plan intern pentru Guvernul Theresa May în procedura privind ieşirea Marii Britanii din UE şi riscă să afecteze eforturile de ajungere la un acord între Londra şi Bruxelles. Practic, Camera Comunelor are acum garanţia că orice acord privind Brexit obţinut de Guvernul Theresa May va trebui aprobat de Parlament înainte de a intra în vigoare. Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, consideră că eşecul Guvernului din Camera Comunelor “este o pierdere umilitoare de autoritate pentru Theresa May în ajunul reuniunii Consiliului European”. “Theresa May s-a opus responsabilităţii democratice. Refuzul ei de a asculta înseamnă că va trebui să accepte acum că Parlamentul va prelua din nou controlul”, a mai spus Corbyn. La 8 decembrie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat că “au fost înregistrate progrese suficiente” în fiecare dintre cele trei domenii prioritare – drepturile cetăţenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord şi acordul financiar – astfel că discuţiile cu Marea Britanie pot avansa la următoarea fază.