Craiova: Acţiuni ale poliţiştilor pentru combaterea contrabandei cu tutun

0
361
Potrivit IPJ Dolj, poliţişti din cadrul IPJ Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza unui plan naţional de măsuri, au organizat, ieri, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, ocazie cu care au fost efectuate mai multe controale în pieţele de pe raza municipiului Craiova unde existau date că se comercializează astfel de produse.
 Cu această ocazie au fost verificate 16 societăţi comerciale şi a fost indisponibilizată cantitatea de 628 pachete (12.560 ţigarete) diferite mărci, fără a avea aplicate timbre fiscale româneşti. Țigările erau provenite din contrabandă şi erau oferite spre vânzare către diverse persoane fizice. Poliţiştii de la Economic au întocmit în acest sens trei dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 86/2006.