Magdalena Şerban, de 36 de ani, din Craiova, “criminala de la metrou”, a fost arestată pentru 30 de zile în baza mandatului emis, miercuri seara, pe numele ei, de Tribunalul Bucureşti. Femeia este acuzată că, marţi seara, a împins-o pe Alina Ionela Ciucu, de 25 de ani, pe şine, în staţia de metrou Dristor 1 din Capitală. Mai mult, a împins-o cu piciorul în momentul când a vrut să se agaţe de marginea peronului. Victima, care este tot din judeţul Dolj, din satul Lişteava, comuna Ostroveni, şi se mutase în Bucureşti de când începuse facultatea, a decedat după ce a fost lovită de metrou. Cu câteva ore mai devreme, Magdalena Şerban încercase să mai arunce pe şine, în staţia de metrou Costin Georgian, o altă tânără, care însă s-a luptat cu agresoarea şi a scăpat. Autoarea a fost identificată pe baza imaginilor de pe camerele video amplasate în staţiile de metrou şi va fi supusă unei expertize medico-legale neuro-psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ.