Shakespeare School Essay Competition dă startul celei de-a IX-a ediţii a concursului naţional de creaţie în limba engleză!

0
457

Dacă ai între 11 şi 19 ani, eşti pasionat de limba engleză, o vorbeşti fluent, eşti creativ şi stăpâneşti bine arta argumentării, eşti aşteptat să-ţi demonstrezi măiestria în cadrul Shakespeare School Essay Competition! Este vorba despre cel mai mare concurs naţional de eseuri în limba engleză, cu participare gratuită, organizat anual de Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie şi dedicat elevilor de gimnaziu şi liceu din toată ţara!

Tema ediţiei: „Jocurile video – dependenţă sau sport al minţii?”

Essay-CompetitionConcursul, aflat la cea de-a IX-a ediţie, se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor pasionaţi de limba engleză, anual fiind înscrise peste 4.000 de eseuri din toate judeţele ţării. Participanţii pot câştiga premii în valoare totală de peste 5.000 de euro: două tabere în Marea Britanie, cursuri de limba engleză la Shakespeare School, taxe de înscriere la examenele Cambridge, cărţi, dicţionare şi multe alte surprize.

La ediţia din 2017, participanţii sunt provocaţi să scrie un text original în limba engleză prin care să-şi exprime opinia despre un subiect la modă, foarte familiar tinerei generaţii: „Jocurile video – dependenţă sau sport al minţii?”. Competiţia este organizată pe două categorii de vârsta, 11-14 ani şi 15-19 ani.

Înscrieri până pe data de 26 martie 2017

Participanţii pot înscrie eseurile gratuit, online, pe www.shakespeare-school.ro/essay-competition-despre-concurs/, până pe data de 26 martie 2017. Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune şi creative 30 de lucrări. Ierarhia finală a câştigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri cu finaliştii.

Pe lângă premiile pentru eseuri, va fi acordat şi Trofeul Excelenţei, pentru judeţul cu cei mai mulţi reprezentanţi în concurs, precum şi distincţia Certificate of Excellence pentru profesorul cu cei mai mulţi elevi înscrişi la cea de-a IX-a ediţie Shakespeare School Essay Competition. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 12 iunie 2017.

O reală oportunitate de a cunoaşte, de a explora şi de a mă dezvolta”

engleza 1Proiectul îşi propune să stimuleze gândirea creativă, spiritul de inovaţie, originalitatea şi să motiveze tinerii să îşi perfecţioneze limba engleză, oferindu-le, totodată, şansa unei experienţe unice, într-o tabără internaţională de studiu.

„Participarea la Shakespeare School Essay Competition a fost o experienţă cu adevărat minunată! Premiul obţinut în urma acestui concurs – o tabără internaţională de limba engleză, de două săptămâni, în campusul Fettes College din Edinburgh, Scoţia – a fost pentru mine o reală oportunitate de a cunoaşte, de a explora şi de a mă dezvolta”, a declarat Eugen Piron, câştigătorul Premiului I (categoria 11-14 ani) la ediţia din 2016 a concursului.

Ambasadorul celei de-a IX-a ediţii Shakespeare School Essay Competition este Cristian Oneţiu – antreprenor de succes, cu o experienţă de peste 15 ani, prezent în Top 500 Forbes, speaker, consultant de business pentru companii internaţionale, autor şi realizator TV. Rolul său este acela de a oferi participanţilor un exemplu personal şi profesional de gândire creativă şi performanţă susţinută prin pasiune.