Prima rundă de consultări cu partidele privind formarea Guvernului

0
426

klaus-iohannis-presedinte_2-465x390Preşedintele Klaus Iohannis se consultă astăzi cu partidele politice care au intrat în Parlament, în urma alegerilor din 11 decembrie, cu privire la formarea viitorului guvern.

“Mâine voi avea prima rundă de consultări cu partidele politice care au intrat în Parlament. Vom vedea cum vede fiecare partid continuarea, care evident are de-a face cu formarea unui guvern”, a declarat, marţi, şeful statului.

El a subliniat că, dacă până la sfârşitul acestei săptămâni vor exista rezultatele finale de la alegerile de duminică, foarte probabil în cursul săptămânii viitoare va convoca noul Parlament.

Șeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD (la ora 10,00), PNL (11,00), USR (12,00), pe cei ai ALDE (la ora 13,00), UDMR (16,00), PMP (17,00) şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale (la ora 18,00). În invitaţia adresată liderilor formaţiunilor politice preşedintele Iohannis precizează că delegaţiile formaţiunilor politice pot fi formate din maximum cinci persoane.